Antena 3 CNN Actualitate Noi nereguli la spitalul groazei din Ploieşti. Rudele unui bărbat acuză medicii de neglijenţă

Noi nereguli la spitalul groazei din Ploieşti. Rudele unui bărbat acuză medicii de neglijenţă

Noi nereguli la spitalul groazei din Ploieşti. Rudele unui bărbat acuză medicii de neglijenţă
de M.Z.    |    19 Feb 2014   •   10:10
La aproape trei luni de la scandalul de amploare de la Spitalul din Ploieşti, lucrurile sunt neschimbate. Reclamaţiile cu privire la condiţiile inumane curg în continuare, iar alte cazuri înfiorătoare ies la iveală. 

Acum, familia unui colonel în rezervă, care a suferit un atac cerebral, se plânge că bărbatul a fost ignorat de medici. Deşi era în stare gravă, omul nu a fost dus la terapie intensivă, pe motiv că sunt pacienti în stare şi mai gravă. Între timp, starea de sănătate a pacientului s-a înrăutăţit şi bărbatul a intrat în comă. 
 
Bătrânul care suferise un accident vascular cerebral a fost internat în spital, fără ştirea familiei. Fiica acestuia povesteşte că l-a găsit abandonat într-o stare foarte gravă, într-un salon oarecare şi nu la terapie intensivă cum se aştepta.
 
Femeia mai spune că, în ciuda insistenţelor, medicii au refuzat să îl transfere pe tatăl ei la terapie intensivă.. 
 
În plus, condiţiile din saloane sunt de nedescris, susţine femeia: bolnavii stau în mizerie, înconjuraţi de gândaci, iar personalul medical are un comportament neadecvat.
 
Reprezentanţii spitalului din Ploieşti au refuzat să deschidă o anchetă până ce fiica bolnavului nu a depus o plângere scrisă.


Chirurgul Dan Oprea, doctorul care a avut curajul să dezvăluie realitatea înfiorătoare de la Spitalul Judetean din Ploieşti, a povestit în exclusivitate pentru Antena 3 ce se întâmplă în spitalul groazei.

Concluziile preliminare ale anchetei de la Spitalul din Ploieşti indică faptul că, 
deşi i-au fost alocate constant fonduri, acestea nu se regăsesc în dotările şi nici în achiziţiile unităţii spitaliceşti.

Citiţi şi:

Banii spitalului GROAZEI din Ploieşti, în conturile familiei Cosma


Seringi cumpărate de SJU Ploieşti ar fi comercializate ÎN CHIOŞCUL de lângă spital. Poliţia a început o anchetă

×
Subiecte în articol: Ploiești
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close