Antena 3 CNN Actualitate Noile reguli pentru accesul pe plajă de la 1 iunie. Doar cu rezervare telefonică sau online și sezlonguri dezinfectate după fiecare turist

Noile reguli pentru accesul pe plajă de la 1 iunie. Doar cu rezervare telefonică sau online și sezlonguri dezinfectate după fiecare turist

Accesul pe plajele concesionate se va face cu rezervare, telefonică sau online, numărul de persoane fiind limitat, având în vedere că şezlongurile trebuie aşezate cu păstrarea distanţei de doi metri între ele, conform normelor publicate în Monitorul Oficial. Şezlongurile şi alte echipamente de pe plajă trebuie dezinfectate înainte de a fi folosite de alţi clienţi. Pe plajele neconcensionate, autorităţile locale sunt responsabile de evitarea aglomeraţiei.

Noile reguli pentru accesul pe plajă de la 1 iunie. Doar cu rezervare telefonică sau online și sezlonguri dezinfectate după fiecare turist
Sursa foto: Pixabay.com
30 Mai 2020   •   10:26

Măsurile specifice cuprinse în Ordin sunt obligatorii pentru toți operatorii economici sau, după caz, administratorii care desfășoară activități de operare a plajelor turistice, dar și pentru toți cetățenii care vor utiliza plajele turistice de pe litoralul românesc. Setul de măsuri a fost realizat de experții epidemiologi din cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Măsurile pentru protecția turiștilor prevăd respectarea unei distante de doi metri (stânga/dreapta, față/spate) între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și, totodată, păstrarea unei distanțe de doi metri atât între turiștii care nu fac parte din aceeași familie, cât și de către personalul angajat. 

Accesul la plajă se va realiza prin puncte semnalizate și culoare unidirecționale, iar servirea clienților se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienților în punctele de servire.

Dacă limitele de capacitate stabilite sunt depășite și distanța fizică nu poate fi menținută, administratorii plajelor au obligația de a restricționa accesul publicului. Aceștia trebuie, de asemenea, să monitorizeze permanent starea de sănătate a personalului lucrător și să interzică accesul persoanelor care prezintă simptome respiratorii specifice unor boli pulmonare sau semne specifice altor boli transmisibile.

Orice suspiciune sau caz confirmat de COVID-19 va fi imediat notificată direcțiilor de sănătate publică județe.

Măsuri de protecție a turiștilor

Operatorii economici sau administratorii, după caz, au următoarele obligații privind protecția turiștilor în spațiile în care aceștia au acces:

    • vor amplasa la loc vizibil regulamentele de acces și de comportament  pe plajă;
    • se asigură măsuri pentru respectarea unei distante de 2 m (stânga/dreapta, față/spate) între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite.
    • pentru estimarea capacității plajei cu menținerea distanței fizice se  pot  folosi atât proiecții de date anterioare cat si monitorizare activă.

    • administratorii vor asigura accesul pe plajă în limitele de capacitate adoptate, cu menținerea distanței fizice, descurajarea aglomerării și limitarea adunărilor mari.
    • de asemenea, pentru atingerea obiectivelor de reducere a riscului de transmitere a infecției cu virusul SARS-CoV-2, administratorii plajelor trebuie să adopte măsuri pentru:
                • restricționarea accesului la plajă dacă limitele de capacitate stabilite sunt depășite și distanța fizică nu poate fi menținută;
                • asigurarea accesului prin puncte de intrare clar semnalizate;
                • stabilirea de culoare unidirecționale, separate, de intrare si de ieșire;
                • rezervarea utilizării plajei pe anumite perioade de timp se face prin intermediul unui sistem de rezervare online sau telefonic și / sau adoptarea de ore strategice de funcționare sau criterii de închidere flexibile;
                • colaborare cu forțele de ordine pentru redirecționarea sau devierea vehiculelor / persoanelor, dacă este atinsă capacitatea maximă stabilită;
                • limitarea numărului de angajați care interacționează cu publicul;
    • accesul în zonele adiacente interioare (de exemplu, zone de schimbare, vestiare, toalete) trebuie să respecte regulile de distanțarea fizică;
    • trebuie să se mențină o distanță de cel puțin 2 metri între persoane ( inclusiv angajații) în orice moment, excepție: membri ai aceleiași familii sau dacă siguranța activității de bază necesită o distanță mai scurtă (de exemplu, ridicarea echipamentelor grele).
    • Se amenajează  zonele de lucru (de exemplu, scaune pt salvamari, turnuri) astfel încât, cei care prestează servicii pe plajă să stea distanțați la cel puțin 1,5 metri; atunci când distanțarea nu este posibilă, trebuie să se prevadă utilizarea măștilor de protecție sau să se adopte bariere fizice, cum ar fi panourile de plastic/plexiglas;
    • instalarea unor bariere fizice la punctele de plată, acestea fiind amplasate între spațiul rezervat angajaților și public;
    • servirea clienților se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienților în punctele de servire;
    • se evită, pe cât posibil, servirea de produse și băuturi neambalate; gustările și băuturile servite vor fi preambalate individual;
    • în cazul plajelor neconcesionate, administrația publică locală va răspunde de menținerea regulilor de distanțare fizică și evitarea formării de aglomerări;
    • semnalizarea distanțelor corespunzătoare cu delimitarea  vizibilă a sensului pentru zonele  de intrare și ieșire, pentru a controla prezența/densitatea  utilizatorilor;
    • echipamentul de plajă (de exemplu, scaune, șezlonguri, umbrele) trebuie folosit individual, fără ca aceste echipamente să fie partajate intre persoane care nu sunt membrii de familie cu același domiciliu;
    • înainte și după fiecare utilizare, echipamentele de plajă (de exemplu, scaune, șezlonguri, umbrele) vor fi curățate și dezinfectate cu produse biocide avizate;  
    • toaletele de pe plajă trebuie asigurate cu consumabile adecvate pentru respectarea igienei: apă, săpun, dezinfectant cu cel puțin 60% alcool, prosoape de hârtie și coșuri de gunoi fără atingere. Se va asigura curățarea și dezinfecția frecventă a acestora.
    • suprafețele atinse frecvent trebuie curățate și dezinfectarea cel puțin zilnic;

    • nu sunt premise activități sportive sau de agreement decât în spatii special amenajate cu acest scop, cu limitarea numărului de persoane care nu aparțin aceleași familii;
    • semnalizare personalizată specifică atât pentru angajați cat si pentru utilizatori cu privire  la masurilor preventive generale, cum ar fi:
                    ◦ ”respectați regulile de igienă privind spălatul pe mâini”;
                    ◦ ”folosiți masca de protecție ori de câte ori nu se poate respecta distanța fizică de minimum 2 m”;
    • se asigură că normele de distanțare fizică sunt aplicate în mod eficient și că se evită pe cât posibil interacțiunea fizică cu și între clienți; 
    • se asigură că personalul operatorului economic sau al administratorului plajei, după caz, va purta mască;
    • asigură dispozitive și produse biocide avizate necesare dezinfectării mâinilor turistilor și informarea acestora cu privire la modul de utilizare; 
    • asigură șezlonguri pentru fiecare persoană, precum și dezinfectarea acestora după fiecare persoană. 

×
Subiecte în articol: plaja
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close