Antena 3 CNN Actualitate O directoare de la stat a furat peste 900.000 de euro ca să joace la pariuri: "Am o adicţie puternică"

O directoare de la stat a furat peste 900.000 de euro ca să joace la pariuri: "Am o adicţie puternică"

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 16:39 25 Iul 2025 Modificat la 16:39 25 Iul 2025
colaj 2 imagini in care apar doua dosare, mai multe bancnote de euro si o femeie care foloseste telefonul pentru pariuri sportive
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Directoarea unei companii de stat din Bucureşti a fost arestată preventiv după ce a furat peste 900.000 de euro din bani publici şi i-a pierdut la pariuri. Frauda a ieșit la iveală în urma unui control intern, atunci când femeia și-a dat demisia din funcție. În apărarea sa, fosta directoare economică susține că suferă de "o adicție puternică" pentru pariuri sportive, potrivit Antena 3 CNN.

În vârstă de 39 de ani și mamă a doi copii, femeia se afla în funcţia de şefă a departamentului economic de doar câteva luni. După ce s-a aflat despre furtul pe care l-a comis din cauza dependenţei pentru jocurile de noroc, ea a primit un mandat de arestare pentru 30 de zile la Tribunalul București.

Acest caz uimitor din Capitală vine la doar o zi după ce ministrul Economiei, Radu Miruţă, a dezvăluit care sunt salariile colosale pe care le au directorii principalelor companii de stat din România.

"Femeia era de câteva luni şefa departamentului economic al societăţii, timp în care a făcut nu mai puţin de 18 transferuri către conturi deţinute de soţul ei - în valoare de 4,5.000.000 de lei, echivalentul a peste 900.000 de euro, bani pe care femeia îi scotea ilegal din companie. Ea a fost acum acuzată de către procurorii Parchetului Capitalei de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, de fals în înscrisuri cu semnătură proprie, dar şi de un acces ilegal la un sistem informatic", a spus Bogdan Borza, reporter Antena 3 CNN, în cadrul unei intervenţii live.

Psihologii trag un semnal de alarmă şi subliniază că această dependență poate duce la probleme grave de sănătate mintală, dificultăți financiare și pierderea relațiilor personale.

Ulterior, Bogdan Borza, reporter Antena 3 CNN, a mai adăugat: "Directoarea companiei de stat a fost pusă sub acuzare. În faţa judecătorilor de la instanţă, femeia a recunoscut că a făcut acest lucru şi că a scos respectivele sume de bani, pentru că are o dependenţă şi voia să joace respectivii bani, şi i-a jucat, la pariuri pe meciuri de baschet, bani pe care femeia i-a şi pierdut. Iar judecătorii au decis să o aresteze preventive pentru următoarele 30 de zile".

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close