Antena 3 CNN Actualitate Personaj cheie în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Constantin Voicu are legătură cu tragedia prin funcţia pe care o ocupă, dar nimeni nu l-a tras la răspundere

Personaj cheie în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Constantin Voicu are legătură cu tragedia prin funcţia pe care o ocupă, dar nimeni nu l-a tras la răspundere

Personaj cheie în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Constantin Voicu are legătură cu tragedia prin funcţia pe care o ocupă, dar nimeni nu l-a tras la răspundere
05 Feb 2014   •   21:05

În toată povestea aceasta urâtă cu accidentul aviatic din munţii Apuseni, există un personaj cheie ce are legătură cu evenimentul prin funcţia pe care o deţine.

Acest personaj a tăcut mâlc în toată perioada de după accident şi nimeni nu a vorbit despre el, deşi ar fi trebuit. Tăcerea a fost păstrată şi în legpătură cu atribuţiile lui, chiar şi aceia care l-au numit în acestă funcţie.
 
Constantin Voicu este director al Direcţiei Generale de Transport Aeronaval din Ministerul Transporturilor.

Acesta ar fi trebuit să activeze Centrul Operativ din cadrul Ministerului Transporturilor, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Centrul Operativ al Ministerului Trasporturilor are rol cheie în astfel de situaţii: îl informează pe ministerul Transporturilor şi trasmite datele către Comitetul pentru situaţii de urgenţă de la Ministerul trasnporturilor, care este centrul de decizie în crizele de acest tip.

Se pare că Direcţia Generală Trasnport Aero-Naval din cadrul Ministerului Trasnporturilor a fost înfiinţată special pentru Constantin Voicu, cel care a câştigat postul de director printr-un concurs ce a avut loc la sfârşitul anului 2013.

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close