Preşedintele Nicuşor Dan a depus, vineri, coroane de flori la Monumentul dedicat memoriei victimelor Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 şi la Monumentul "Kilometrul zero al democraţiei".
Evenimentele violente din 13 - 15 iunie 1990 au rămas cunoscute în memoria postcomunistă cu numele de "Mineriada din 13-15 iunie 1990" şi se referă la reprimarea, de către forţele de ordine, cu ajutorul minerilor, a mitingurilor de protest din Piaţa Universităţii din acea perioadă.
Manifestaţiile din piaţă, revendicate ca fiind anticomuniste, erau îndreptate împotriva guvernului condus la acea vreme de Frontul Salvării Naţionale şi împotriva preşedintelui Ion Iliescu şi începuseră încă din 22 aprilie 1990, odată cu Fenomenul Piaţa Universităţii.
Nicușor Dan: Unul dintre cele mai dureroase momente din istoria noastră
„Mineriada din 13-15 iunie 1990 rămâne unul dintre cele mai dureroase momente din istoria noastră post-decembristă.
Nici până astăzi, după 35 de ani, Justiția nu a pronunțat o hotărâre definitivă în dosarul Mineriadei. Lipsește un verdict care ar închide atâtea traume și suferințe. Justiția are datoria de a face lumină nu doar pentru a identifica și sancționa vinovații, ci și ca un gest obligatoriu de respect față de dreptul societății românești de a cunoaște adevărul.
Nu-i vom uita niciodată pe cei care au avut curajul să lupte pentru democrație și libertate, pe toți cei care au pus aceste idealuri mai presus de propriile vieți”, a scris Președintele pe pagina de Facebook.