Antena 3 CNN Actualitate Primii salvatori români trimiși în Turcia s-au întors acasă. Nicolae Ciucă: "Ați reușit să redați speranța unor oameni deznădăjduiți"

Primii salvatori români trimiși în Turcia s-au întors acasă. Nicolae Ciucă: "Ați reușit să redați speranța unor oameni deznădăjduiți"

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 08:19 16 Feb 2023 Modificat la 08:19 16 Feb 2023
salvatori romani intorsi acasa turcia
Primii salvatori români trimiși în Turcia s-au întors acasă. Nicolae Ciucă: "Ați reușit să redați speranța unor oameni deznădăjduiți" Sursa foto: Antena 3 CNN

Salvatorii români au fost întâmpinați de premierul Nicolae Ciucă, de ministrul de Interne, Lucian Bode și de șeful DSU, dr. Raed Arafat, precum și de membri ai comunității turce.

Șeful DSU, Raed Arafat, le-a urat bun venit celor 55 de salvatori întorși acasă.

Premierul Nicolae Ciucă le-a mulțumit salvatorilor pentru cum și-au desfășurat misiunea și le-a spus că au reușit să redea speranța celor deznădăjduiți.

"În nume personal, în numele Guvernului României să vă spun un simplu mulțumesc pentru modul în care v-ați îndeplinit misiunea. Ați fost emisarii României, alți fost cei care ați dus cu dumneavoastră compasiunea, solidaritatea și empatia poporului român față de poporul turc greu încercat de această tragedie.

Modul în care ați acționat, modul în care ați reușit să salvați viețile a patru cetățeni turci reprezintă acel gest prin care, în situații disperate, ați reușit să redați speranța unor oameni deznădăjduiți că pot să fie salvați și faptul acesta vi se datorează dumneavoastră, care prin devotament, curaj, profesionalism, ați făcut cinste României și ați dat dovadă de maximă umanitate.

Încă o dată, vă asigur de aprecierea și respectul meu, de aprecierea și respectul Guvernului României și, totodată, iată, aici, prezenți reprezentanți ai comunității turce, ai Ambasadei Republicii Turcia la București, care au venit să vă mulțumească pentru modul în care ați acționat.

Vă mulțumesc! Bine ați venit acasă și meritați să vă odihniți după cele 10 zile în care ați făcut totul pentru a salva vieți. Vă mulțumesc", a spus premierul.

Citește și: Doi frați au fost salvați de sub dărâmăturile din Turcia! Alimentul care i-a ajutat să supraviețuiască aproape 200 de ore

Lucian Bode: "Putem doar să ne imaginăm emoțiile pe care le-ați trăit"

Ministrul de Interne, Lucian Bode, le-a spus salvatorilor români întorși acasă că au reprezentant România cu cinste, într-o misiunea contratimp pentru viață.

"Sunteți prima echipă care vă întoarceți din Turcia, din misiunea dificilă de căutare și salvare vieți la care România a răspuns prezent din prima clipă a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, fiind și prima țară care a ajuns pe teritoriul turc după cumplitul cutremur care a provocat un dezastru de proporții.

Ne-ați reprezentat cu cinste și de această dată timp de 10 zile în care ați fost angajați total într-un maraton contratimp pentru viață. Spiritul de salvator și dedicarea față de profesie v-au determinat din nou, după misiunea de anul trecut din Albania, să fiți unde este mare nevoie de ajutor.

Mi-am dorit să fiu prezent la întoarcerea voastră acasă pentru că vreau să vă transmit personal aprecierea mea și pot să spun a tuturor românilor pentru eforturile extraordinare pe care le-ați făcut în aceste zile, pentru modul exemplar în care v-ați organizat misiunile și pentru modul demn în care ați reprezentat România. Imaginile cu voi în acțiune, mărturiile de la fața locului, faptul că ați ținut în brațe oameni salvați de sub dărâmături sunt expresia profesionalismului, devotamentului și spiritului de sacrificiu.

Prin voi, România a dovedit încă o dată că are capacitatea să furnizeze expertiză în zona de protecție civilă și situații de urgență, fiind un partener capabil să ofere sprijin tuturor cetățenilor europeni aflați în nevoie.

Putem doar să ne imaginăm emoțiile pe care le-ați trăit, lucrând efectiv sub privirile unor oameni disperați care și-au văzut destinele frânte și care duc acum o povară greu de îndurat, a pierderii celor dragi.

Ne-am îngrijorat pentru voi, știm că v-ați expus unor riscuri și de aceea ne bucurăm să vă vedem sănătoși. Am convingerea că misiunile din aceste zile, prin care v-au fost puse la încercare propriile capabilități și v-a fost testat modul de intervenție vor contribui la cosolidarea expertizei pentru acțiunile viitoar", a spus Bode.

"Ne-ați făcut mândri prin ce ați realizat în aceste zile. Sunteți și de această dată eroii noștri și un exemplu de solidaritate demn de urmat", le-a mai spus Bode salvatorilor.

Prima echipă dislocată în Turcia, care s-a întors acasă este formată din 55 de pompieri militari, medici și asistenți SMURD, voluntari ai ONG-urilor.

Alți 59 de salvatori români sunt încă în zonele grav afectate de cutremur și vor reveni și ei curând în România.

×
x close