Antena 3 CNN Actualitate Proiectul noului Cod al Muncii: Perioada de testare dinaintea angajării creşte pentru toate posturile

Proiectul noului Cod al Muncii: Perioada de testare dinaintea angajării creşte pentru toate posturile

Proiectul noului Cod al Muncii: Perioada de testare dinaintea angajării creşte pentru toate posturile
Sursa foto: Foto: sfin.ro
29 Noi 2010   •   20:08

Noul Cod al Muncii dă mai multe drepturi angajatorului şi-l transformă pe angajat în sclav. Cel puţin aşa susţin sindicatele după ce au citit proiectul de la Ministerul Muncii.

Proiectul noului Cod al Muncii stabileşte că angajatorul va putea prelungi perioada de testare înainte de angajare. Pentru o funcţie de execuţie perioada de probă creşte de la 30 la 45 de zile calendaristice, iar pentru una de conducere numărul zilelor de probă creşte de la 90 la 120.

Angajatorul are dreptul să încadreze succesiv mai mult de trei persoane pentru acelaşi post în intervalul de probă.

Potrivit aceluiaşi proiect, contractele de muncă pe perioadă determinată vor putea fi prelungite la nesfârşit. Sindicaliştii se tem că angajatorii vor abuza de această prevedere şi nu vor mai încheia cărţi de muncă.

Numărul de ore de lucru rămâne de 48 pe săptămână, cu tot cu orele suplimentare. Dar, angajatorul nu mai e obligat să-l recompenseze pe angajat pentru orele lucrate în plus în termen de 30 de zile. Ci, în interval de 60.

Noul Cod al Muncii modifică şi perioada de preaviz. După ce vă veţi scrie demisia veţi fi obligat să staţi la muncă 20 de zile şi nu 15, cum e acum. Dacă ocupaţi o funcţie de conducere, preavizul creşte de la 30 la 45 de zile.

Proiectul noului Cod al Muncii este discutat acum de reprezentanţii Ministerului Muncii cu sindicatele şi patronatele. Abia după ce toată lumea dă undă verde pe proiect, acesta poate fi depus pe masa primului ministru. Premierul e cel care va decide când şi în ce formă Codul va intra în vigoare.

Noul Cod al Muncii a trezit furia sindicatelor

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close