Radu Tudor a mărturisit că a fost profund emoționat și marcat de evenimentele de pe front și de condițiile austere în care militarii români și-au îndeplinit misiunea.
„Pentru mine este un moment emoționant pentru că în anul 2003 am avut privilegiul ca împreună cu alți colegi jurnaliști să facem parte din primele contingente care se deplasau în Afganistan. Totul a fost acolo apăsător, impresionant, emoționant. Am venit cu toții foarte obosiți și răvășiți de ce am făcut acolo. Am participat la câteva misiuni într-un areal care ne era complet ostil și străin.
Dincolo de faptul că ne-a așteptat o temperatură de 49 de grade, care a doua zi devenea de 55 de grade, am văzut ororile războiului. Militarii noștri au fost pur și simplu niște eroi pentru că nu exista niciun fel de condiție logistică pentru amplasarea unui contingent românesc acolo.
Dușurile erau la comun pe niște pavele de lemn improvizate, militarii români își spălau singuri la mașinile de spălat aduse cu avionul din România, bocancii nu erau adaptați, transportoarele nu aveau aer condiționat. Am participat la o astfel de misiune de la Kandahar, într-un sat apropiat. Să parcurgi la 55 de grade într-un transportor blindat șase persoane fără aer condiționat e o chestiune de testare a rezistenței tale. Militarii noștri au făcut lucrul acesta timp de 19 ani.”, a povestit Radu Tudor.
› Vezi galeria foto ‹
Analistul militar a relatat momentele care l-au marcat cel mai mult pe front.
„Momentul în care militarii români se spălau toți la comun, la niște dușuri improvizate, pe niște podele de lemn și momentul în care, într-o misiune de team village, militarii români, împreună cu noi jurnaliștii, am mers să oferim ceva copiilor afgani, rechizite. Militarii români au fost printre primii care au ajutat la refacerea școlilor bombardate și distruse de talibani, pentru că talibanii interzic educația pentru copii, interzic drepturile femeilor.
În Afganistan în anul 2003 nu existau case. Oamenii aceștia trăiesc sub pământ. Și atunci când cineva vine să le ofere câte ceva, ei ies de sub pământ, cu fețele lor arse de soare. Copiii aveau o singură bucurie, aceea de a lua petalele de mac și a le freca pe palmele lor ca să rămână cu acea culoare roșie, și se uitau la palmele lor.
Era singura lor distracție. Au fost aproape câteva luni în care ochii acelor copii afgani m-au marcat. Le ofeream o bomboană și nu știau ce să facă cu ea. O puneau în palmele acelea mici și roșii și se uitau la bomboana respectivă și se uitau la noi și nu știau ce să facă. Le desfăceam bomboanele și le arătam că trebuie băgate în gură și aveau o expresie extraordinară. Pentru prima dată în viața lor aveau și ei o bomboană.”, și-a amintit Radu Tudor.
