Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor, despre grupul Wagner: "Vladimir Putin va elimina rebeliunea cu foarte multă vărsare de sânge"

Radu Tudor, despre grupul Wagner: "Vladimir Putin va elimina rebeliunea cu foarte multă vărsare de sânge"

Analistul militar Radu Tudor este de părere că preşedintele rus Vladimir Putin va elimina rebeliunea grupului de mercenari Wagner cu foarte multă vărsare de sânge.

Radu Tudor, despre grupul Wagner: "Vladimir Putin va elimina rebeliunea cu foarte multă vărsare de sânge"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Iun 2023   •   11:04

"Probabil Vladimir Putin va folosi elicopterele de atac și aviația de bombardament și va elimina cu foarte multă vărsare de sânge destul de rapid această rebeliune.

Problema cea mai complicată în această ecuație este faptul că Evgheni Prigojin este un intim al lui Vladimir Putin și îl cunoaște foarte bine. Şi mentalitatea şi modalitatea de acțiune și ar putea să anticipeze ce poate face Putin împotriva grupării Wagner.

S-ar putea să existe să spunem un val de rezistență ceva mai solid dar n-am nicio îndoială că Vladimir Putin, cu vocația sa de criminal de război, va îneca în sânge orașul Rostov-pe-Don", a opinat Radu Tudor, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

Citeşte şi: Vladimir Putin numește rebeliunea grupului de mercenari Wagner o campanie criminală: "Cei care au mers pe calea trădării, vor fi pedepsiți"

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă, în cadrul unui discurs televizat, că ţara se confruntă cu o trădare şi a spus că "suntem înjunghiaţi în spate".

Şeful statului rus a spus că oricine ridică arma împotriva armatei ţării este un trădător. El l-a acuzat pe şeful Wagner că a "trădat" Rusia din cauza "ambiţiilor sale nemăsurate", potrivit AFP.

Vladimir Putin a făcut apel la combatanţii Wagner să înceteze participarea la acţiunile criminale ale liderului lor Evgheni Prigojin şi a spus că toţi cei care participă la revoltă vor fi pedepsiţi.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că armata rusă a primit ordinele necesare, a recunoscut că situaţia din oraşul Rostov-pe-Don este dificilă, dar a promis că răspunsul armatei va fi dur.

Vezi şi: Război în Ucraina, ziua 486 | Alertă de gradul zero în Rusia! Reacția lui Vladimir Putin, după ce șeful Wagner a făcut apel la rebeliune

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close