Antena 3 CNN Actualitate Religie De ce este bine să dai de pomană. Ce se întâmplă cu sufletul morţilor când împarţi

De ce este bine să dai de pomană. Ce se întâmplă cu sufletul morţilor când împarţi

De ce este bine să dai de pomană. Ce se întâmplă cu sufletul morţilor când împarţi
09 Mar 2018   •   18:17

A oferi de pomană cuiva reprezintă o tradiţie care s-a păstrat din generaţie în generaţie. Ea a fost prezentă în vieţile oamenilor încă din primele secole creştine. Pomana este gestul prin care admitem faptul că nu am uitat de cei care au murit.

Pomana se oferă de fiecare dată când avem ocazia, dar şi în anumite zile stabilite în calendarul bisericesc. Una din zilele în care oamenii oferă alimente celor mai puţin norocoşi sunt şi sâmbetele din Postul Paştelui. 

În aceste zile, creştinii merg la biserică, participă la slujbă şi oferă celor nevoiaşi alimentele binecuvântate de preot. Oferirea pomenii este importantă, deoarece prin intermediul ei creştinii îşi arată dragostea şi ataşamentul faţă de cei care au trecut în nefiinţă.

În tradiţia populară se spune că aburii de la mâncarea caldă se duc la cei trecuţi la cele veşnice. Astfel, sufletul celor morţi ''beneficiază'' şi el de aceea pomană, scrie spynews.ro.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close