Antena 3 CNN Actualitate Şcoala 10 face plângere penală la Parchet, după ce învăţătoarea şpăgară a fost demisă. Avocat: Câştigăm, din totala lipsă de probe

Şcoala 10 face plângere penală la Parchet, după ce învăţătoarea şpăgară a fost demisă. Avocat: Câştigăm, din totala lipsă de probe

Şcoala 10 face plângere penală la Parchet, după ce învăţătoarea şpăgară a fost demisă. Avocat: Câştigăm, din totala lipsă de probe
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    10 Ian 2014   •   14:11

Şcoala nr. 10, de unde a fost demisă învăţătoarea şpăgară, a decis să sesizeze Parchetul privind cazul cadrului didactic.


Avocatul învăţătoarei Dana Blându a declarat că a contestat de principiu decizia conducerii şcolii de a o demite pe clienta sa, pe motiv că înregistrările care o surprind cerând şpagă nu ar fi reale. 

Avocatul Bogdan Răducan a făcut aceste declaraţii vineri, în prezenţa învăţătoarei Dana Blându, în faţa Şcolii nr. 10, după anunţarea deciziei Consiliului de Administraţie al unităţii de a o demite pe aceasta.
 
Apărătorul a spus că "din păcate, ca urmare a sancţiunii pe care a primit-o, doamna nu îşi mai poate exercita profesia în această calitate de învăţător la clasa pe care o conduce în prezent".

Întrebat despre înregistrările apărute în presă, el a răspuns că ar vrea ca instanţa să decidă în privinţa veridicităţii şi legalităţii acestor probe şi că nu doreşte să se pronunţe înainte pentru a nu influenţa procesul.
 
În ccea ce priveşte posibilitatea de a preda la altă şcoală, avocatul a răspuns: "Discutabil. Totuşi noi considerăm că doamna ar trebui să respecte acestă decizie până instanţa de judecată va dispune. Ulterior, dumneai va considera ceea ce are de făcut. Se va reintegra în sistemul de învăţământ urmare a procesului ce se va desfăşura pe care indubitabil doamna îl va câştiga".
 
"Fără doar şi poate vom câştiga acest proces, din totala lipsă de probe", a mai spus avocatul.


Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) s-a autosesizat, la sfârşitul anului trecut, în cazul învăţătoarei Dana Blându, de la Şcoala nr. 10, care ar apărea într-o înregistrare, făcută de mama unui copil de la clasa ei, cerând părinţilor bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai unităţii. 
 
Învăţătoarea şpăgară de la Şcoala 10 a fost demisă. Decizia a fost luată de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ care a concluzionat că Dana Blându nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu. 

Inspectoratul Şcolar al Capitalei a stabilit însă, că de vină pentru situaţia de la Şcoala 10 nu ar fi învăţătoarea Dana Blându, ci părinţii care au venit cu ideea cadourilor. 
 
Totuşi, în acest timp, în presă continuă să apară înregistrări cu învăţătoarea şpăgară. 
 
Ancheta procurorilor în cazul învăţătoarei şpăgare Dana Blându este în plină desfăşurare. 
 
Astăzi, mai mulţi părinţi sunt aşteptaţi la poliţie să dea declaraţii, după ce şi ieri doi dintre ei au fost audiaţi. 

Cad capete în cazul învăţătoarei şpăgare. Directoarea de la Şcoala 10 a demisionat înaintea deciziei ISMB
 

×
Subiecte în articol: plangere penala
Parteneri
Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD, la București
x close