Antena 3 CNN Actualitate Social Adevăruri neștiute despre execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viață ale celor doi

Adevăruri neștiute despre execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viață ale celor doi

Adevăruri neștiute despre execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viață ale celor doi
Sursa foto: Foto: youtube.com
23 Dec 2017   •   11:25

Pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun, se împlinesc 28 de ani de la executarea lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale, Elena Ceauşescu.

În urmă cu ceva timp, unul dintre cei care a făcut parte din plutonul de execuţie a povestit unui jurnalist de la The Observer, Ed Vulliamy, ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viaţă ale dictatorului.

Când Ceaușescu a ajuns în fața judecătorilor, era panicat: "Sunteți români?", a întrebat el. "Da, suntem cu generalul", i s-a răspuns. Cârlan își amintește de momentul pronunțării sentinței ca de unul "teribil": "Sentința trebuia executată imediat. Trebuia să îl ucid pe președinte, și mi-am spus că trebuie să fac asta pur și simplu, fără să mă mai gândesc. Generalul Stănculescu ne-a ordonat să îi ducem afară, să îi așezăm pe rând în dreptul zidului și să îi împușcăm, întâi pe el și apoi pe ea. Amândoi plângeau ca doi copii. Ceaușescu se uita la noi și plângea: „Nu ne puteți omorî ca pe niște câini”, spunea el. „Suntem pe cale să murim ca niște câini", povestea Dorin Cârlan. "A fost un moment greu pentru noi toți. Apoi ea a spus: „Dacă aveți de gând să ne omorâți, cel puțin din respect pentru dragostea pe care noi o avem unul față de altul, nu îl omorâți pe el primul pentru ca apoi să mă lăsați pe mine să ma uit. Cel puțin lasați-mă să mor în același timp cu soțul meu”. În acel moment, generalul a ordonat: „Duceți-o la zid împreună cu soțul ei."

"Apoi, Ceauescu s-a uitat drept în ochii mei și a strigat: „Trăiasca Republica Socialistă România! Istoria mă va răzbuna” și a început să cânte fragmente din Internațională. L-am împușcat în timp ce cânta”, mai povestea Cârlan.

 

×
Subiecte în articol: elena ceausescu
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close