Antena 3 CNN Actualitate Social Erou la locul de muncă, apicultor în timpul liber. Povestea pompierului pasionat de albine

Erou la locul de muncă, apicultor în timpul liber. Povestea pompierului pasionat de albine

Adrian Chiriac are 48 de ani și este pompier în cadrul Secției de Pompieri Huși. De-a lungul celor 14 ani de activitate a salvat multe vieți, iar de apicultură s-a îndrăgostit în urmă cu 10 ani când și-a cumpărat primele familii de albine.

Erou la locul de muncă, apicultor în timpul liber. Povestea pompierului pasionat de albine
Sursa foto: Hepta
de Viorel Aydan Cioroi    |    29 Iun 2021   •   15:10

Pompier de profesie, Adrian, a fost marcat de unele dintre intervențiile lui

Una dintre intervențiile care i-a atras atenția cel mai mult s-a întâmplat în 2017. ”Eram la Vetrișoaia în timpul liber când am văzut că arde casa unui gospodar. Instinctiv, m-am îmbrăcat cu ce aveam la îndemână și-am fugit într-un suflet sa văd cum pot ajuta. Am ajuns la timp și nelatimp totodată: gospodarul spunea că are niște butelii în zona casei care ardea. Le-am zis la timp să se ferească și la puțin timp au început să explodeze. Când a venit autospeciala serviciului voluntar i-am îndrumat să răcească buteliile rămase și să răcească casa vecinului”, spune pompierul în cadrul unui interviu pentru Monitorul de Vaslui.

”O altă intervenție contra-cronometru pe care o voi ține minte a avut loc în 2019. O cisternă cu hipoclorit de sodiu s-a rsăturnat la Recea, iar șoferul a rămas încarcerat, strivit în cabină de copaci. Cisterna era fisurată, iar conținutul care umplea toată zona crează reacții periculoase și emană clor când se încălzește la soare. După un timp toată zona era plină de clor care ne ardea hainele, ne irita respirașia și crea o stare de tensiune știind că victima trebuia scoasă din fiarele contorsionate. Cu toate că știa la ce pericol se expune, un coleg a renunțat la măsruoe de protecție și s-a strecurat până la șofer pentru a putea tăia pedala și volanul, astfel încât să fie extras de salvatori ”, povestește Adrian.

”Apicultura este o pasiune și trebuie făcută întâi cu plăcere, abia mai târziu poate deveni o afacere”

După cum spune Adrian, pentru a practica apicultura, atât ca hobby cât și ca meserie trebuie pentru început să petreci timpul cu un apicultor cu experiență.

”Pe teren, prima dată trebuie să știm ce are nevoie albina în funcție de sezon; dacă o urmărim cu atenție, observăm la harnica vietate cu aripi, ce lucrări trebuie făcute în stupină: curățenie în stupi, înlocuitul ramelor, înmulțirea familiilor de albine și altele.

Apicultura este o muncă frumoasă, cu reguli precise și oarecum dură din cauza înțepăturilor dese. Pentru mine, apicultorul are nevoie de câteva înzestrări fizice și morale deosebite, mult calm și spirit de observație.” 

Adrian mărturisește că între munca la secția de pompieri și stupină sunt unele asemănări. Echipamentul este necesar fie că este la o intervenție, fie că este în stupina.

Pompierii își pregătesc tehnica specifică în funcție de situație, la fel și în stup trebuie pregătit intervalul agricol specific lucrărilor agricole pe care le efectuează.

 

×
Subiecte în articol: pompier apicultor
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close