Antena 3 CNN Actualitate Social Ce riscă șoferii care circulă vara cu anvelopele de iarnă. Cât de periculoase sunt cauciucurile cumpărate la mâna a doua

Ce riscă șoferii care circulă vara cu anvelopele de iarnă. Cât de periculoase sunt cauciucurile cumpărate la mâna a doua

Deși nu există o lege care să interzică conducerea cu anvelopele de iarnă în lunile de vară, specialiștii avertizează că șoferii care circulă în aceste condiții se expun unui mare risc.

Ce riscă șoferii care circulă vara cu anvelopele de iarnă. Cât de periculoase sunt cauciucurile cumpărate la mâna a doua
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Iun 2023   •   22:46

Anvelopele de iarnă sunt concepute special pentru a circula în siguranță în perioada sezonului rece, datorită canelurilor lor largi și adânci.

Profilul unic și cauciucul adaptat temperaturilor joase oferă o aderență excelentă în timpul iernii, iar specialiștii spun că folosirea lor în alt sezon poate fi foarte periculoasă.

Pneurile de iarnă sunt mai grele, roțile fiind concepute pentru o viteză ușor redusă, iar cu cât dimensiunea șanțurilor de pe anvelopă scade, cu atât riscurile vor fi mai mari, iar distanța de frânare va crește.

De asemenea, anvelopele de iarnă cresc șansele de acvaplanare a autoturismului, deoarece profilul este gândit pentru gheață, nu pentru apă.

Citește și: "Cu iubire te naști în inimă". O italiancă s-a îndrăgostit iremediabil de România și s-a mutat la Sibiu. Care este povestea ei 

În plus, în cazul cauciucurilor de iarnă, riscul de explozie vara este foarte mare, pentru că se încălzesc foarte puternic de la căldura emanată la frecarea cu asfaltul, nefiind concepute pentru temperaturile ridicate.

Mai mult, Titi Aur, îi îndeamnă pe șoferi să nu cumpere anvelope la mâna a doua, chiar dacă tentația de a economisi este mare.

"Cauciucurile la mâna a doua nu sunt o variantă sub nicio formă. Pentru că, potrivit legii, pot să merg cu cauciucul până când adâncimea canalului este de 1,6 mm. Sub această valoare, nu mai este legal.

Cauciucul nou are 8 mm adâncimea. Cauciucul are cea mai bună aderență când este abia fabricat. Cu fiecare minut care trece, el devine mai puțin aderent.

Când trece de 4-5 ani vechime, nu îl mai folosim. Pe măsură ce cauciucul se uzează de la 8 mm până la 4 mm (cel de iarnă) și 3 mm (cel de vară), chiar dacă legea permite 1,6 mm, se presupune că suntem la o aderență scăzută. Cauciucul îmbătrânește cu timpul și se uzează", a explicat Titi Aur, potrivit DC News, citat de romaniatv.net.

×
Subiecte în articol: anvelope iarna
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close