Antena 3 CNN Actualitate Social 5 semne prin care poţi afla dacă cineva ţi-a furat identitatea

5 semne prin care poţi afla dacă cineva ţi-a furat identitatea

Există 5 semne clare prin care putem afla dacă cineva ne folosește identitatea. Frauda de identitate valorează trilioane de dolari anual, iar identificarea metodelor folosite de hackerii cibernetici pot reduce la minim impactul social mai ales în rândul familiei.

5 semne prin care poţi afla dacă cineva ţi-a furat identitatea
Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    16 Dec 2021   •   00:20

De obicei, datele furate sunt vândute pe forumuri specializate de pe dark web, apoi sunt cumpărate în masă și testate de fraudatorii de identitate.

Astfel, infractorii pot vinde din nou datele pre-testate sau le pot folosi ei înșiși. Aşa economia criminalității cibernetice ajunge să valoreze trilioane de dolari anual.

S-a ajuns aici din cauza modificării comportamentului pe care utilizatorii îl au cu mediul online.

Mai exact, potrivit emarketer.com până la sfârșitul lui 2022, este posibil să petrecem mai mult de opt ore în lumea digitală în fiecare zi. Astfel, ajungem să împărtășim tot mai multe dintre datele noastre personale.

De exemplu, putem utiliza datele personale pentru a ne conecta la diferite platforme, sau cu companiile cu care interacționăm pentru a obține diferite servicii.

În funcție de tipul datelor de identitate împărtășite în timpul petrecut online, acestea pot fi utilizate pentru:

- Deturnarea conturilor care dețin deja detaliile unor carduri de credit și utilizarea lor pentru a finaliza tranzacții frauduloase

- Efectuarea de plăți frauduloase (dacă datele cardului au fost furate)

- Lansarea unor campanii de inginerie socială ce vizează personalul bancar/telecomunicații pentru a reseta conturile victimelor, astfel încât escrocul să preia controlul asupra acestora

- Obținerea unor credite în numele personal

- Comiterea unor fraude legate de asigurări de sănătate/rambursări de taxe

Scenariile pot fi deci multiple iar specialiștii fac apel la oameni să fie meu vigilenți.

5 semne prin care poţi afla dacă cineva îţi folosește identitatea

Totuși, există 5 semne prin care poţi afla dacă cineva îţi folosește identitatea.

Primul semnal de alarmă că datele tale de identitate ar putea fi în pericol este primirea unui mesaj de notificare în acest sens la care adaugăm:

- Activitate neobișnuită la nivelul extrasului de cont bancar/cardului.  Infractorii verifică validitatea cardurilor furate cu achiziții care par inofensive, înainte de a-și intensifica activitatea.  Dacă ceva nu arată în regulă, înghețați contu/blocați cardul. Acest lucru se poate face adesea prin intermediul aplicației de tip mobile banking, sau contactează imediat furnizorul bancar/card.

- Telefonul/contul online nu mai funcționează. Primul lucru pe care îl vor face infractorii odată ce au pus stăpânire pe telefonul sau contul tău este schimbarea parolei şi blocarea accesului. Astfel, dacă au reușit să păcălească operatorul  de telefonie mobilă, îl pot determina să porteze numărul pe un dispozitiv aflat sub controlul lor.

Acest lucru este cunoscut sub numele de schimbare a SIM-ului și este deosebit de periculos, deoarece înseamnă că vor putea intercepta orice coduri de acces SMS unice, folosite adesea de bănci pentru a vă valida identitatea

- Probleme la depunerea taxelor. O altă strategie comună este de a folosi numerele de securitate socială furate și alte detalii personale pentru a depune taxele aferente din timp, impersonând victima. Hackerul poate revendica în mod fraudulos orice rambursări de taxe datorate. Dacă descoperiți că nu puteți depune impozitele, acesta ar putea fi motivul.

 - Probleme cu factura medicală. Dacă primiți o factură medicală pentru servicii de care nu ați beneficiat niciodată sau dacă încercați să depuneți o cerere, iar aceasta este respinsă, deoarece ați atins deja limita impusă de furnizorul, hoții de identitate ar putea fi de vină. În special în țările cu sisteme private de sănătate, astfel de escrocherii pot fi foarte profitabile.

- Apel de la recuperatorii de datorii. Dacă un hoț de identitate a strâns o datorie uriașă pe cardul de credit în numele dvs. și apoi a dispărut, este doar o chestiune de timp înainte ca un creditor să solicite unei agenții de colectare să investigheze situația", sunt câteva din semnele prin care afli că identitatea ta a fost furată, notează jurnaliştii de la blog.eset.ro

Ce să faci dacă cineva ţi-a furat identitatea

Primul pas este să nu intrați în panică. Informați imediat banca/furnizorul cardului/asiguratorul și raportați orice infracțiune suspectă autorităților.

- utilizați parole puternice, lungi și unice pentru toate conturile, stocate într-un manager de parole

- asigurați-vă că aveți un software antivirus actualizat pe toate dispozitivele, de la un furnizor de renume

- adoptați toate patch-urile disponibile sau porniți actualizările automate pentru toate dispozitivele

- evitați magazinele de aplicații neoficiale

- evitați să vă conectați la hotspot-uri Wi-Fi publice

- utilizați numai site-uri web de tip HTTPS

- distrugeți și nu aruncați direct documentele vechi, astfel încât să nu divulgați accidental date personale

- micșorați cantitatea de informații pe care o partajați cu companiile online, mai recomanda specialiştii în securitate cibernetică.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close