Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat din Vaslui a fost găsit ÎNGHEŢAT în zăpadă, la două zile de când fusese văzut ultima dată în viaţă

Un bărbat din Vaslui a fost găsit ÎNGHEŢAT în zăpadă, la două zile de când fusese văzut ultima dată în viaţă

Un bărbat din Vaslui a fost găsit ÎNGHEŢAT în zăpadă, la două zile de când fusese văzut ultima dată în viaţă
05 Feb 2014   •   19:34

Un bărbat din Vaslui a fost găsit ÎNGHEŢAT în zăpadă, la două zile de când fusese văzut ultima dată în viaţă

Un bărbat din localitatea vasluiană Chilieni a fost găsit îngheţat în zăpadă, miercuri, pe un câmp din apropierea satului, la două zile de când fusese vãzut ultima dată în viaţă, poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz pentru a stabili condiţiile în care acesta şi-a pierdut viaţa, informează MEDIAFAX.

Potrivit cercetărilor desfăşurate de către poliţiştii vasluieni, bărbatul de 60 de ani a plecat, în cursul serii de luni, de la locuinţa unor rude din localitatea Mireni, cu intenţia de a ajunge la domiciliu, însă, după parcurgerea unei distanţe de aproximativ patru kilometri, a căzut în zăpadă şi nu şi-a mai putut continua drumul.
   
Soţia şi rudele au sesizat dispariţia vasluianului abia în cursul zilei de miercuri, în condiţiile în care acesta nu a mai ajuns la domiciliu după două zile, iar în zona respectivă semnalul la telefonul mobil este foarte slab.
   
"Trupul bărbatului a fost găsit la aproximativ 150 de metri de localitatea de domiciliu de către membrii familiei care plecaseră în căutarea sa, inclusiv de către soţie, după ce şi-au dat seama că nu a mai ajuns acasă. În urma examinării cadavrului de către poliţişti, s-a constatat că nu există urme de violenţă asupra bărbatului", a declarat responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică.
   
Organele de anchetă au dispus efectuarea necropsiei cadavrului bărbatului de 60 de ani în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului.

×
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close