Antena 3 Actualitate Medic: Nu e târziu să facem vaccinul antigripal. La ce perioadă de timp se face acesta, dacă ne imunizăm şi contra COVID

Medic: Nu e târziu să facem vaccinul antigripal. La ce perioadă de timp se face acesta, dacă ne imunizăm şi contra COVID

de Mihai Leder    |    04 Mar 2021   •   13:03
Medic: Nu e târziu să facem vaccinul antigripal. La ce perioadă de timp se face acesta, dacă ne imunizăm şi contra COVID Hepta

De când cu pandemia de COVID-19, oamenii au uitat de gripa sezonieră. Aşa se face că vaccinurile antigripale, în alţi ani atât de dorite de români şi epuizate până la ultimul, acum chiar au rămas în frigiderele medicilor de familie, iar doritorii se lasă aşteptaţi. 

Întâlnim această situaţie şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde mai sunt câteva mii de doze rămase nefolosite. 

Medic: Începutul primăverii, periculos! Poate veni gripa sezonieră

Medicii atrag atenţia că această perioadă de sfârşit de iarnă – început de primăvară este periculoasă şi pentru gripa sezonieră şi trebuie să fim atenţi în continuare.

Medicii de familie au rămas cu doze de vaccin antigripal nefolosite. În judeţul Bistriţa-Năsăud s-au primit aproape 30.600 de doze, din care au ramas nefolosite la medicii de familie 2341.

Medicii spun că totuşi nu e târziu pentru persoanele vulnerabile să se vaccineze antigripal şi acum. Dar dacă vor să îşi facă şi vaccinul anti-COVID, trebuie să ştie că între cele două trebuie să fie o distanţă de câteva săptămâni.

Medici: Cele două vaccinuri, de gripă şi de COVID, trebuie făcute la 29 de zile distanţă

Oficial, în Caraş-Severin nu a fost înregistrat niciun caz de gripă sezonieră în iarna acesta.

Medicii spun că cele două vaccinuri, de gripă şi de COVID, trebuie făcute la 29 de zile distanţă. 

Mulţi oameni preferă să facă doar unu din ele, şi de obicei pe cel contra coronavirusului.

Scandal în coaliţie din cauza vaccinului: PNL îl atacă pe Vlad Voiculescu. Rafila: 5 milioane euro, pierderi

Aproape un milion de doze de vaccin antigripal ar putea fi aruncate, pentru că urmează să expire, spun liderii PNL. Acest lucru a dus la un război politic de proporţii între liberali şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu (USR). 

O parte dintre membrii PNL îl acuză pe Vlad Voiculescu, spunând că de când a primit portofoliul, nu a făcut demersuri pentru vaccinarea persoanelor din grupele de risc. 

Aşa se pierd 20 de milioane de lei, bani care puteau fi folosiţi pentru alte investiţii, cum am fi majorarea alocaţiilor. 

Rafila: 4-5 milioane euro, pierderi la vaccinul antigripal 

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD şi reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), spune că e vorba de pierderi de până la 5 milioane de euro, în cazul acestui vaccin.

Cât priveşte banii, senatorul PSD spune că suma "putea fi folosită pentru altceva decât dacă era gândit de la început.

În momentul în care ai semnat un contract și ai o campanie de vaccinare o duci până la capăt. Problema este că s-a produs o pagubă de 20 milioane lei, deci nu 2 milioane de euro, cum s-a spus, ci de vreo 4-5 milioane euro, o pagubă consistentă", a estimat Alexandru Rafila.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close