Antena 3 CNN Actualitate Zbor de laudă cu elicopterul de intervenţii. Vicepreşedintele CJ Constanţa: "Se dovedeşte că achiziţia acestui elicopter este foarte bună"

Zbor de laudă cu elicopterul de intervenţii. Vicepreşedintele CJ Constanţa: "Se dovedeşte că achiziţia acestui elicopter este foarte bună"

Zbor de laudă cu elicopterul de intervenţii. Vicepreşedintele CJ Constanţa: "Se dovedeşte că achiziţia acestui elicopter este foarte bună"
30 Ian 2014   •   12:16

Cu o zi înainte ca meteorologii să anunţe cod roşu de ninsori şi viscol pentru judeţul Constanţa, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a făcut un zbor de ''recunoaştere'' a împrejurimilor cu un elicopter de 5 milioane de euro, care trebuie să intervină în situaţii de urgenţă.

Cristian Darie a vrut să vadă dacă sunt solicitari, urgenţe sau dacă utilajele de deszăpezire îşi fac treaba. Însă, de departe, cea mai mare preocupare a vicelui au fost perdelele de protecţie.

"Acum suntem la Viişoara şi imediat se va vedea... se vor vedea primele perdele de protecţie a culturilor agricole. Deci acuma, acuma se filmează perdeaua de protecţie. Aici e o îmbinare fericită. Se vede că aici, în dreptul perdelelor de protecţie, drumul este mai puţin înzăpezit. În depărtare de văd toate acele linii negre. Toate acele linii negre sunt perdele de protecţie. Careuri, careuri. (...) Acum putem observa pe DN 223 această minunăţie de perdea, e chiar mai mult decât o perdea, am făcut-o ceva mai lată şi se vede că a reţinut toată zăpada în pădure", sunt cuvintele vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, aflat în elicopterul de 5 milioane de euro.

"Deci drumurile sunt pregătite, de fapt acesta e şi scopul acestui zbor. Uitaţi, se vede … utilajele cum… uitaţi pe dreapta, vedem utilajele, este o freză care lucrează pentru a lăţi drumul. (...) Deci, am făcut un zbor de recunoaştere cu elicopterul Consiliului Judeţean Constanţa. Se dovedeşte că achiziţia acestui elicopter este foarte bună. Aşa cum am văzut, şi viaţa ne-a arătat că va fi nevoie, îşi va dovedi eficienţa şi eficacitatea în judeţul Constanţa şi în judeţele bulgăreşti", a conchis vicepreşedintele CJ Constanţa.

Întrebat cât a costat acest zbor de "recunoaştere", vicepreşedintele CJ Constanţa nu a ştiut să răspundă.

Cristian Darie a afirmat că, în urma acelui zbor, a luat decizia de a reloca două utilaje autoşenilate şi care, "noaptea trecută au salvat mai multe vieţi".


×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close