Antena 3 CNN Actualitate Ziua internaţională antidrog: cocaina, drogul marilor oraşe, iar cannabisul, cel mai căutat stupefiant

Ziua internaţională antidrog: cocaina, drogul marilor oraşe, iar cannabisul, cel mai căutat stupefiant

Ziua internaţională antidrog: cocaina, drogul marilor oraşe, iar cannabisul, cel mai căutat stupefiant
Sursa foto: Cannabisul, cel mai cautat drog
26 Iun 2009   •   16:36
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Poliţia Română marchează pe 26 iunie ?Ziua internaţională de luptă împotriva consumului şi traficului illicit de droguri? şi care este sărbătorită în fiecare an de către toate ţările membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Anul acesta, Poliţia Română a încercat să sensibilizeze tinerii, care sunt ţinta cea mai uşoară a drogurilor, printr-o campanie de conştientizare a riscului consumului de stupefiante. Poliţia a lansat o statistică despre traficul şi consumul de droguri pe teritoriul ţării noastre, dar a organizat şi activităţi social-educative la un centru de lângă Bucureşti, unde consumatorii de droguri se află în perioada de recuperare.

La nivelul României, drogurile predominante în perioada 2003 ? 2008 au fost cannabisul, heroina, ecstasy şi cocaina, iar în ceea ce priveşte traficul internaţional de droguri, heroina este stupefiantul care tranzitează anual teritoriul ţării noastre, după cum arată raportul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Acelaşi document evidenţiază că drogul marilor oraşe rămâne cocaina, respectiv în proporţie de peste 75% în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea, Deva, Sibiu şi Braşov. Pentru că dezvoltarea economică a acestor oraşe este ascendentă, cocaina a ajuns să aibă un public-ţintă select şi să nu fie accesibilă consumatorilor de rând. Astfel, cocaina are un preţ mediu între 70 şi 120 de euro pe un gram şi între 45.000 şi 90.000 de euro pe un kilogram şi este consumat în cercuri restrânse, private, cum ar cluburile cu circuit închis.

Principala piaţă de desfacere a cocainei este în proporţie de 45% în municipiul Bucureşti, dar în peste 80% dintre operaţiunile desfăşurate în perioada analizată, la nivelul întregii ţări, au fost stabilite conexiuni cu grupări care acţionează la nivelul Capitalei. Zonele vizate la nivelul Bucureştiului, în care acţionează traficanţii de cocaină sunt, printre altele Piaţa Romană, Piaţa Unirii, Mall Vitan şi Constantin Brâncoveanu.



Preţul relativ scăzut, disponibilitatea crescută pe teritoriul României, dar şi caracterul ?recreativ? al acestor tipuri de droguri, au făcut ca haşişul şi cannabisul să fie printre cele mai traficate şi consumate stupefiante. Astfel, ele se situează cu mult peste heroină, ecstasy şi cocaină şi cumulează peste 30% din totalul drogurilor care au fost capturate la nivel naţional, în perioada 1997 ? 2008.

Procentual, municipiul Bucureşti este piaţa care asimilează peste 69% dintre cantităţile de droguri traficate şi consumate la nivelul întregii ţări, în special în ceea ce priveşte traficul şi consumul de heroină şi ecstasy. Cele două tipuri de stupefiante reprezintă 96% din totalul cantităţilor de droguri traficate şi consumate în Capitală.

Traseul heroinei: dinspre Ucraina spre Vest

Conform statisticii IGPR, România continuă să fie o ţară de tranzit pentru traficul şi consumul de droguri şi nu există elemente care să conducă autorităţile la ideea că ţara noastră este o ţară de producţie a drogurilor. După cum arată studiile interne şi internaţionale în domeniu, ruta de trafic a heroinei a rămas stabilă în zona Balcanică, unde ramura nordică include şi România. Se prefigurează o rută dinspre Ucraina prin România spre Europa de Vest, iar în ceea ce priveşte tranzitul de cocaină, traseul prin ţara noastră este folosit sporadic pentru transporturi dinspre America de Sud către Europa de Vest.

Acelaşi raport indică cum că drogul cel mai căutat rămâne cannabisul, din cauza preţului mic, pentru că acesta este procurat din culturi ilicite indigene, din floră spontană locală sau, în mai puţine cazuri, prin relaţii externe.

Producţia, distribuţia şi consumul de amfetamine şi ecstasy continuă să fie o problemă majoră la nivel european cu repercusiuni şi în zona sud-est europeană, iar o nouă rută este organizată prin ţara noastră, dinspre Europa de Vest către Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Consumul şi traficul de droguri sintetice a crescut în special în rândurile tinerilor din marile aglomerări urbane, iar Bucureştiul reuneşte traficul intern şi consumul de heroină, pe când în restul ţării există doar cazuri izolate.

Capturi de droguri în România, de sute de milioane de euro

Statistica Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din IGPR arată şi marile capturi de droguri de pe teritoriul ţării noastre. Astfel, pe 30 ianuarie 2009, ofiţerii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ? Serviciul Teritorial Constanţa (DIICOT), au prins în flagrant patru persoane care încercau să introducă în ţară două containere cu material lemnos care provenea din Brazilia şi în care se afla disimulată cantitatea totală de 1203,9 kilograme de cocaină.

Poliţiştii au găsit 1080 de calupuri de cocaină, care aveau logo-ul ?trifoi?, care erau ambalate în folii de plastic de diferite culori, de o puritate de peste 90% şi care aveau o valoare de piaţă de peste 100.000.000 de euro.

In cadrul altei operaţiuni, care a avut loc pe 15 mai 2009, poliţiştii antidrog, cei din cadrul Poliţiei de Frontieră şi procurori ai DIICOT au controlat mărfurile dintr-un container suspect, care a sosit în Portul Constanţa din direcţia Peru. Autorităţile au indentificat opt cutii de carton, în care se aflau aproximativ 200 de kilograme de cocaină. Drogurile erau ambalate în pachete a câte un kilogram fiecare, de o puritate de peste 90% şi cu o valoare de piaţă de peste 20.000.000 de euro.

Persoanele implicate au fost reţinute de către poliţişti, chiar când descărcau coletele cu cocaină din container, pe care voiau să le plaseze într-un autoturism care urma să părăsească ţara noastră către Europa de Vest.

Meci de fotbal între foştii consumatori şi poliţiştii antidrog

?Ziua internaţională de luptă împotriva consumului şi traficului illicit de droguri? a fost sărbătorită de foştii consumatori de droguri la Clinica Rezidenţială Post-Cură ?Teen Challenge?, din localitatea Grădiştea-Ilfov, alături şi de jurnalişti. Acolo, beneficiarii programului de recuperare au jucat un meci de fotbal cu poliţiştii antidrog şi cu voluntarii din cadrul centrului.

Clinica a fost deschisă în urmă cu trei ani, de către organizaţia non-guvernamentală "Teen Challenge", care îşi are originile în Statele Unite ale Amercii, iar serviciile de tratament pentru consumatorii de droguri sunt gratuite. Centrul post-cură are o capacitate de 20 de locuri, doar pentru băieţi, iar programul durează un an, după care beneficiarii mai pot rămâne 12 luni sau pot să se integreze social.

Evenimentul a fost organizat de IGPR în cadrul campaniei ?Iţi controlează drogurile viaţa?, prin care Poliţia a încercat să conştientizeze opinia publică asupra pericolului pe care îl reprezintă consumul de droguri pentru societate, în special pentru tineri.

Sursă foto text: IGPR

Paula Safta, Antena3.ro

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close