Antena 3 CNN Alegeri Locale 2016 Marian Munteanu s-a retras din cursa pentru Primăria Generală

Marian Munteanu s-a retras din cursa pentru Primăria Generală

Marian Munteanu s-a retras din cursa pentru Primăria Generală
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    20 Apr 2016   •   18:10

UPDATE 18.10 - Marian Munteanu s-a retras din cursa pentru Primăria Capitalei. Anunțul a fost făcut în jurul orei 18:00, la finalul ședinței PNL.

"Dragi bucureșteni, cred că a fost o săptămână deosebită față de multe altele. Mi-al fi dorit ca în acest moment să pot să vă prezint ideile care stau la baza programului meu, mi-aș fi dorit să vorbim mai mult despre problemele din București, trafic, poluare, apă, parcări. Împrejurările au făcut să trebuiască să răspund la multe lucruri, asta este viața. Această campanie care a fost desfășurată într-un spirit de agresivitate m-a forțat să dau răspunsurile cuvenite la întrebările, neclaritățile, calomniile furnizate. Vreau să vă spun din capul locului că nimic din ceea ce s-a spus nu este de natură a mă incrimina în mod real (...). Din nefericire, această campanie nu a fost întâmpinată de toată lumea așa cum a trebuit. Am avut discuții, în ultimele două zile, cu liderii PNL, reprezentanți din sectoare, în încercarea de a găsi o formulă eficientă. A fost dificil să găsim o formulă de unitate. În consecință, am consimțit să îmi retrag candidatura pentru Primăria Generală", a explicat Marian Munteanu, într-o declarație de presă, la sediul PNL.

----------------------------

UPDATE 16.00 - Liderii PNL se întâlnesc joi după-amiază, la ora 16, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, forul care îl poate schimba pe Marian Munteanu din poziţia de candidat la Primăria Generală. 

De câteva zile sunt şedinţe peste şedinţe, în cadru restrâns, pe tema scandalurilor iscate în jurul acestuia. 

UPDATE 15.18 - Este ședinţă crucială la această oră la PNL. Liderii liberali s-au întâlnit pentru a stabili dacă Marian Munteanu rămâne candidatul partidului la Primăria Capitalei, în contextul în care tot mai multe voci cer îndepărtarea lui. 

În plus, deşi a trecut aproape o săptămână de la desemnarea lui Munteanu, liderii PNL acum şi-au dat seama că ar trebui să ceară CNSAS să verifice dacă a fost sau nu colaborator al securităţii. 

Cătălin Predoiu și Vasile Blaga, vehiculați că ar putea să-l înlocuiască pe Marian Munteanu la Primăria Capitalei, au refuzat să intre în această cursă electorală, potrivit Antena 3.

Astfel, dacă Marian Munteanu se va retrage din cursa pentru Capitală sau va fi restras de PNL, partidul va trebui să găsească un alt candidat pentru Primăria București.

UPDATE 13.40 - Sunt ședințe peste ședințe în mai multe sedii ale PNL, pentru a se stabili dacă partidul va merge mai departe cu candidatul Marian Munteanu la Primăria Capitalei.

Totodată, sunt voci care spun că Marian Munteanu ar putea fi schimbat cu Cătălin Predoiu sau cu copreședintele Vasile Blaga.

Copreședinții PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, împreună cu președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, președintele PNL București, Cătălin Predoiu, și candidatul desemnat pentru Primăria Capitalei, Marian Munteanu, vor susține o conferință de presă începând cu ora 18.00, la sediul PNL din Aleea Modrogan nr. 1. 

----------------------------

Știrea inițială 08.49

Liberalii ar putea bate un record negativ cu a patra nominalizare pentru Primăria Capitalei. PNL trebuie să decidă miercuri dacă îl retrage pe Marian Munteanu din cursă, după ce candidatura sa a fost contestată de foarte mulţi liberali. 

Inclusiv candidatul pentru sectorul 6 din partea PNL, Răzvan Mironescu, susţine că Munteanu ar avea dificultăţi în a duce campania la bun sfârşit. 

Şedinţa tensionată de la PNL s-a încheiat marți fără vreo decizie în privinţa unei eventuale retrageri a lui Marian Munteanu din cursa pentru Primăria Capitalei. Deşi candidatura sa a tulburat apele în PNL, Munteanu dă semne că ar rămâne în cursa pentru Primărie.

Primul care şi-a afirmat public revolta faţă de candidatura lui Marian Munteanu a fost Ovidiu Raeţchi, candidatul PNL pentru sectorul 5.

În urmă cu câteva zile, Marian Munteanu nu excludea o eventuală propunere de retragere din cursa pentru primărie.

Ca să liniştească spiritele, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga le-au  transmis tuturor membrilor partidului o scrisoare deschisă în care le-au dat asigurări că PNL-ul nu a devenit un partid extremist şi xenofob.

Marian Munteanu este al treilea candidat propus de PNL pentru Primăria Capitalei după ce procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele lui Ludovic Orban, iar Cristian Buşoi s-a retras din cursă din proprie iniţiativă. 

Marian Munteanu este al treilea candidat propus de PNL, în trei luni, pentru Primăria Capitalei.

Procurorii DNA au anunţat luni că prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, acesta solicitându-i unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania electorală din vara anului 2016.

PNL schimbă candidatul pentru Primăria Capitalei. Bușoi, înlocuit cu Ludovic Orban

Citiți și ALEGERI LOCALE 2016. Ce spune Marian Munteanu despre ridicarea unei moschei la Bucureşti

Marian Munteanu, undă verde pentru parade și cluburi gay dacă devine primarul Capitalei

Marian Munteanu (PNL): Nu știu dacă Zelea Codreanu a fost un criminal. Sunt controverse...

 

 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close