Carl Rinsch, regizorul „47 Ronin” și protejatul cineastului Ridley Scott, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru fraudarea Netflix cu 11 milioane de dolari, relatează Business Insider. Regizorul de la Hollywood a fost contractat de platforma de streaming pentru crearea unui serial SF, dar a folosit banii pentru a investi în criptomonede, și-a cumpărat cinci Rolls-Royce-uri, un Ferrari și o saltea artizanală de lux în valoare de aproape o jumătate de milion de dolari.
O mare parte a audierii de luni privind pronunțarea sentinței a fost dedicată discutării stării psihice a lui Rinsch, un subiect abordat în documentele depuse la dosar, dar care nu a făcut parte din procesul penal propriu-zis.
În timpul procesului, un juriu federal din Manhattan a ascultat dovezi potrivit cărora regizorul, în loc să livreze către Netflix ambițiosul serial SF intitulat „White Horse”, a cheltuit banii pe un stil de viață extravagant, inclusiv pe o saltea artizanală Hästens în valoare de 439.000 de dolari.
Judecătorul federal Jed Rakoff a respins argumentul procurorului potrivit căruia Rinsch ar fi fost motivat exclusiv de lăcomie.
„Dacă și-ar fi cumpărat un singur Rolls-Royce sau poate chiar un Rolls-Royce și Ferrari-ul, asta ar fi fost cel puțin compatibil cu perspectiva pe care o susțineți acum. Dar el și-a cumpărat cinci Rolls-Royce-uri, pe lângă Ferrari. Asta sugerează pe cineva care nu acționează doar din lăcomie, ci și pe cineva aflat într-un fel de stare maniacală”, a spus Rakoff.
În același timp, judecătorul a afirmat că faptele regizorului au fost deosebit de grave. Rakoff a spus că au existat dovezi copleșitoare că Rinsch a mințit în legătură cu acțiunile sale.
„A ales să facă asta. Și a ales să continue și să ascundă totul ani la rând”, a declarat Rakoff.
Îmbrăcat într-un costum albastru, cu o cravată somon și o batistă de buzunar asortată, Rinsch i-a spus judecătorului că experiența trecerii prin sistemul de justiție l-a obligat „să înfrunte aspecte din viața și din sănătatea” sa pe care nu a fost capabil să le gestioneze anterior. De asemenea, regizorul a afirmat că în prezent se află sub tratament psihiatric.
„Îmi voi petrece fiecare zi din restul vieții încercând să recâștig încrederea pe care am pierdut-o”, a declarat el în sala de judecată din sudul Manhattanului.
Unul dintre avocații săi, Daniel McGuinness, a declarat pentru Business Insider că va face apel la sentința pronunțată de judecător.
A cheltuit banii Netflix pe bunuri de lux
Procurorii au formulat acuzațiile de fraudă după eșecul proiectului „White Horse”, un serial science-fiction despre ființe asemănătoare clonelor care își formează propria societate.
Netflix acceptase inițial să îi plătească lui Rinsch 44 de milioane de dolari pentru realizarea a aproximativ 13 episoade scurte ale serialului. Regizorul fusese protejatul lui Ridley Scott, regizorul filmului „Blade Runner”, și beneficia de sprijinul lui Keanu Reeves, pe care îl regizase în filmul „47 Ronin” din 2013.
După ce proiectul a depășit bugetul, Netflix a fost de acord să îi mai plătească încă 11 milioane de dolari pentru finalizarea producției.
Filmările nu au mai fost reluate niciodată. Rinsch a transferat banii printr-o serie de conturi bancare, a investit în criptomonede și a cumpărat bunuri de lux. La proces, Rinsch a susținut că era convins că fondurile suplimentare reprezentau în mare parte plata unor sume pe care le achitase anterior din propriul buzunar pentru a acoperi depășirile de costuri.
Juriul l-a găsit vinovat pe Rinsch în luna decembrie. Înainte de pronunțarea sentinței, Keanu Reeves a trimis o scrisoare judecătorului, cerând clemență și afirmând că Rinsch avea tendința de a se autosabota.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Rakoff a dispus ca Rinsch să plătească despăgubiri în valoare de 11 milioane de dolari, precum și cheltuielile de judecată suportate de Netflix în proces. Separat, Rinsch datorează Netflix alte milioane de dolari într-un litigiu civil legat de proiectul „White Horse”.
În timpul audierii, McGuinness a remarcat că șansele ca Rinsch să ramburseze vreodată banii datorați Netflix sunt extrem de mici. Este „absurd” să se creadă că vreun studio de la Hollywood îi va mai încredința vreodată milioane de dolari pentru un nou proiect, a spus avocatul.
„Sper că va reuși să aibă totuși o carieră, o modalitate de a-și exprima creativitatea. Dar aceasta nu va mai avea nici pe departe amploarea pe care a avut-o în trecut”, a declarat McGuinness.