Antena 3 CNN Politică Dragoș Anastasiu și-a dat demisia din funcția de vicepremier

Dragoș Anastasiu și-a dat demisia din funcția de vicepremier

B.C.
4 minute de citit Publicat la 08:53 27 Iul 2025 Modificat la 22:14 27 Iul 2025
Dragoș Anastasiu a susținut o conferință de presă în care și-a justificat acțiunile și și-a anunțat demisia. El a plâns la finalul conferinței.

ACTUALIZARE 18:20. Dragoș Anastasiu a mai spus și că premierul Bolojan nu i-a cerut demisia. 

„Nu, premierul nu mi-a spus să demisionez. Nu mai știu, că am vorbit în fiecare zi. Ultima dată am vorbit acum 2-3 ore. M-a întrebat ce cred, i-am spus ce cred, decizia e a mea, mi-a spus că respectă decizia mea”.

ACTUALIZARE 17:45. Dragoș Anastasiu își încheie declarația. Fostul vicepremier a părut că plânge în ultima parte a discursului său.

„Nu, nu sunt șpăgar, sunt un om onest și integru și când am avut întregul adevăr m-am dus la DNA, reforma trebuie să continue, plecarea mea nu va opri acest lucru, să nu se bucure nimeni”.

ACTUALIZARE 17.38. Dragoș Anastasiu a anunțat, după un discurs de peste o jumătate de oră, că își dă demisia din funcție.

„În acest moment, în acest climat, mie mi-e foarte clar că nu pot să ajut pentru că indiferent ce aș face va continua procesul de denigrare. E motivul pentru care, discutând cu premierul, i-am spus că voi face mai mult rău decât bine și că e momentul să fac un pas în spate, în lateral, cum vreți, și să demisionez.

Plecarea mea din guvern nu înseamnă că reformele premierului trebuie să se oprească, dimpotrivă. Îi fac un apel public premierului să preia public grupul de lucru pentru reformarea companiilor de stat.

(...)

Nu vreau să decredibilizez Guvernul României”.

ACTUALIZARE 17:26. „Eu nu am mințit când am spus că am fost martor. Nu vreau să contrazic, foarte posibil, dar asta a fost ce am știut eu, ce am făcut eu, partenerul meu a semnat contractul, a făcut denunțul, eu am știu în primă fază, a fost o perioadă în care nu am avut date și apoi când le-am făcut am făcut pasul public spre a spune adevărul”.

ACTUALIZARE 17:25. „Am fost declarat șpăgar. Există două tipuri de șpăgi, șpăgi de supraviețuire și de îmbogățire. În anii 1990, șpaga era cu plicul sau cu geamantanul. Din punctul nostru de vedere, acesta a fost din zona de supraviețuire”.

ACTUALIZARE 17:00. „Am luat câteva zile de gândire înainte să ies în urma a tot ce s-a întâmplat cu privire la persoana mea, o dată pentru a acumula cât mai multe informații, pentru a avea răspunsurile la cât mai multe întrebări și pentru a reflecta la cea mai bună decizie pe care să o iau eu pentru a nu periclita Guvernul României și pe persoana mea fizică dacă vreți așa.

Aș vrea să încep cu contextul în care ne aflăm, un guvern care e de o lună instalat, cu un premier determinat și ferm să facă reformele de care avem nevoie, avem nevoie și suntem obligația la reforme pentru că situația bugetului e una extrem de dură, de tensionată

(...)

E momentul în care pe mine s-au pus toate reflectoarele, nu e ceva la care să nu ne fi așteptat pentru că atunci când deranjezi lumea reacționează. Ăsta e și motivul pentru care au plecat atacurile, reacțiile la grup de experți care nici măcar nu se formase”, și-a început Anastasiu declarația.

 

--

Este a treia zi de tăcere în scandalul care zguduie Guvernul. Vicepremierul Dragoș Anastasiu, acuzat că a mituit un inspector ANAF timp de opt ani, se războiește cu DNA. Potrivit datelor, acesta ar fi dat mită în valoare de 150.000 euro, însă Anastasiu neagă în continuare că ar fi făcut un denunț. Premierul și liderii coaliției nu au nicio reacție, în timp ce presiunea publică pentru demitere crește. De asemenea, vicepremierul a anunțat că va ține o conferință de presă duminică, la ora 17.00.

UPDATE 9.45 Vicepremierul Dragoș Anastasiu va ține o conferință de presă la Palatul Victoria, la ora 17.00.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Vicepremierul a cerut Direcţiei National Anticorupţie o copie „a presupusului denunț”. Dragoş Anastasiu a precizat că doar a făcut declaraţii şi nu a depus, nici nu a semnat un denunț.

Mesajul lui Dragoș Anastasiu vine în condițiile în care DNA a precizat că vicepremierul însărcinat cu reforma statului a avut calitatea de martor-denunţător în dosarul în care un inspector ANAF pe care vicepremierul l-a mituit timp de opt ani a fost condamnat. Motivarea Curţii de Apel Bucureşti arată că Dragoș Anastasiu a recunoscut în faţa instanței că a oferit mită în formă continuă timp de opt ani unui inspector ANAF și că a considerat acest fapt „o formă de protecție”.

Din 2009 până în 2017, Dragoș Anastasiu a oferit mită funcționarului ANAF, în valoare de aproximativ 150 mii de euro.

Premierul nu a avut nicio reacție cu privire la situaţia lui Dragoș Anastasiu. Nici liderii partidelor din coaliție nu au cerut demiterea vicepremierului. Mai mulți parlamentari PSD i-au cerut lui Bolojan să îl demită pe Anastasiu. Și Sindicatul Angajaților din Guvern a reacționat. Sindicaliștii au susţinutmenținerea lui Anastasiu în Guvern este „o sfidare publică”.

De cealaltă parte, Președintele României, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă, la Salzburg, că scandalul mitei date de vicepremierul Dragoș Anastasiu la ANAF este „o problemă mare”, însă a adăugat că încă nu a vorbit cu premierul Ilie Bolojan” despre acest subiect.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole