Antena 3 CNN Externe Acordul dintre SUA și Iran va fi semnat vineri, în Elveția. Trump: ”Nave ale lumii, porniţi motoarele. Lăsaţi petrolul să curgă!”

Acordul dintre SUA și Iran va fi semnat vineri, în Elveția. Trump: ”Nave ale lumii, porniţi motoarele. Lăsaţi petrolul să curgă!”

G.M.
4 minute de citit Publicat la 07:27 15 Iun 2026 Modificat la 07:27 15 Iun 2026
Donald Trump, preşedintele SUA. Sursa foto: Getty Images

Războiul dintre SUA şi Iran urmează să ia sfârşit, oficial, vineri. Dupa mai bine de 100 de zile, cele două ţări vor semna un acord care include ridicarea blocadei navale asupra porturilor iraniene și redeschiderea Strâmtorii Ormuz. "Nave ale lumii, porniți motoarele! Lăsați petrolul să curgă!", a transmis Donald Trump. Acordul final va fi semnat în Elveţia, iar JD Vance va participa la semnarea memorandumului.

”Înţelegerea cu Republica Islamică Iran este acum finalizată. Felicitări tuturor!”, a declarat Trump într-o postare pe Truth Social. ”Prin prezenta, autorizez pe deplin deschiderea fără restricţii a Strâmtorii Ormuz şi, simultan, autorizez ridicarea imediată a blocadei navale a Statelor Unite”, a scris Trump.

Preşedintele american a precizat că autorizează ridicarea imediată a blocadei navale a SUA. ”Nave ale lumii, porniţi motoarele. Lăsaţi petrolul să curgă!”, a îndemnat el, în ziua în care împlineşte 80 de ani.

Anunţul lui Trump a venit după ce acesta şi-a exprimat în repetate rânduri, pe parcursul zilei, încrederea că un acord va fi perfectat duminică.

Detaliile acordului nu au fost făcute publice imediat.

Pakistanul anunţase acest progres cu câteva momente mai devreme. 

Ulterior a venit confirmarea şi din partea Iranului, prin vocea viceministrului de externe. Kazem Gharibabadi a declarat în noaptea de duminică spre luni, la televiziunea iraniană de stat, că înţelegerea la care s-a ajuns cu Statele Unite „pune capăt imediat războiului” şi a proclamat că Iranul a obţinut „mari victorii” în acest război.

Semnarea oficială va ava loc vineri, în Elveția

Statele Unite şi Iranul  vor organiza vineri, în Elveţia, o ceremonie oficială de semnare, a declarat luni dimineaţă pe reţelele sociale premierul pakistanez Shehbaz Sharif.

Vicepreşedintele american JD Vance a declarat duminică pentru Fox News că intenţionează să participe la semnarea acordului încheiat cu Iranul, care va avea loc peste câteva zile în Elveţia, şi a adăugat că prezenţa lui Donald Trump este, de asemenea, „posibilă“.

”Intenţionez să fiu prezent, dar este posibil ca preşedintele însuşi să fie prezent”, a declarat el pentru postul de televiziune.

Trump se află în Europa, cel puţin până miercuri, fiind invitat la summitul G7 din Franţa.

Termenii exacţi ai acordului nu au fost anunţaţi imediat. Sharif a spus că pactul prevede „încetarea imediată şi permanentă a operaţiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban”.

Mai multe surse au declarat anterior pentru Reuters că proiectul de acord va redeschide Strâmtoarea Ormuz, va pune capăt blocadei americane asupra porturilor iraniene şi va prelungi armistiţiul, lăsând însă problema programului nuclear al Iranului să fie abordată în cadrul unei perioade de 60 de zile de discuţii suplimentare.

Când se deschide strâmtoarea Ormuz

În postarea sa de pe reţelele sociale, Trump a spus că strâmtoarea va fi deschisă ”fără taxă” şi că blocada navală americană se va încheia, de asemenea.

Într-o postare ulterioară, şeful Casei Albe precizează că Strâmtoarea Ormuz se va deschide după ce va fi semnat memorandumul şi după ce va fi efectuată deminarea.

”Odată cu deschiderea strâmtorii, în urma semnării acordului de vineri, pentru a fi dezamorsate minele, petrolul va curge din nou în ambele direcţii, spre beneficiul regiunii şi al întregii lumi!”, a scris Donald Trump. ”Acest acord extraordinar va aduce pace şi securitate întregii regiuni. Mulţi preşedinţi au încercat să încheie pacea cu Iranul, dar toţi au eşuat înaintea mea. Liderii din regiune au găsit, pentru prima dată, un preşedinte care îi poate ajuta să obţină o pace adevărată”.

Oficialii de la Teheran consideră acordul de pace o victorie în războiul cu Statele Unite

Viceministrul iranian de externe spune că vor fi ridicate toate sancţiunile impuse, iar loviturile vor înceta inclusiv în Liban.

Kazeem Gharibabadi, viceministru de externe al Iranului: ”Deocamdată, textul memorandumului de înțelegere a fost finalizat. Semnarea oficială a memorandumului de înțelegere de la Islamabad de către părțile principale este programată pentru vineri, Elveția fiind luată în considerare ca loc de desfășurare a evenimentului. Se preconiza că vor avea loc două evoluții imediate, iar acestea vor avea loc, începând de aseară sau în primele ore ale zilei de azi.

În primul rând, încetarea imediată și definitivă a războiului și a operațiunilor militare pe diverse fronturi, inclusiv în Liban. După cum ați văzut, declarația anunțată de prim-ministrul Pakistanului s-a referit în mod explicit la încetarea imediată și definitivă a războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban.

A doua evoluție a fost ridicarea și încetarea blocadei navale pe care Statele Unite o impuseseră Republicii Islamice Iran, fapt anunțat, de asemenea, de președintele SUA în declarația sa.

Pe parcursul celor 60 de zile de negocieri, avem de abordat mai multe aspecte. Primul este ridicarea tuturor sancțiunilor împotriva Republicii Islamice Iran, inclusiv a sancțiunilor unilaterale, atât primare, cât și secundare, precum și abrogarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și a rezoluțiilor Consiliului Guvernatorilor AIEA. Toate acestea au fost prevăzute în proiectul de text, conform căruia Statele Unite le vor pune capăt pe toate. Aceasta este diferența esențială față de angajamentele anterioare ale SUA în cadrul acordurilor anterioare de cooperare nucleară și de ridicare a sancțiunilor. Toate sancțiunile vor fi ridicate. Așadar, unul dintre subiectele negocierilor este încetarea și ridicarea sancțiunilor.”

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole