„Am scăpat cu doar 10 secunde înainte”. Cum a salvat un director de școală 900 de elevi de inundațiile din Nepal

Un director de școală din Nepal a salvat 900 de copii de la moarte. A avut la dispoziție 10 minute. Patru oameni l-au sunat, unul după altul, ca să-l avertizeze că vine puhoiul. A dat imediat ordinul de evacuare – copiii au fugit spre deal, iar autobuzele pline cu elevi au fost întoarse din drum. La scurt timp, apele au îngropat clădirea școlii sub noroi. „Dacă ar fi fost cu 10 minute mai târziu, n-am mai fi putut sta astăzi de vorbă cu voi”, spune el. Inundațiile din Nepal au făcut până acum cel puțin 794 de morți și peste 2.400 de dispăruți, scrie BBC.

Rajendra Dawadi, care conduce Școala Secundară Tribhuvan Trishuli din Nuwakot, a declarat că primise patru apeluri la ora 09:10, ora locală (03:25 GMT), care îl avertizau despre dezastru.

A decis pe loc să evacueze școala, spunându-le copiilor să fugă spre un loc mai înalt și ordonând autobuzelor pline cu elevi să întoarcă și să părăsească zona.

„Dacă nu luam repede o decizie, dacă ar fi fost cu 10 minute mai târziu, cu toții – și elevii, și eu – n-am mai fi putut sta astăzi de vorbă cu voi”, crede Dawadi.

Avertismentele veniseră de la patru persoane diferite, în doar câteva minute, și l-au ajutat să înțeleagă cât de mare era pericolul care se apropia.

„A venit un părinte și mi-a spus: «Vine o inundație mare, am venit să-mi iau fata, o iau cu mine»”, a adăugat el. „Părinții nu se reped fără un motiv serios, așa că mi-am dat seama sigur că nu trebuie să pierd nicio secundă și să evacuez copiii. Am hotărât că nu mai am voie să întârzii. Chiar dacă inundația nu venea, era vorba doar de cursurile pe o singură zi. Sunt mândru că am salvat atâtea vieți”.

Inundațiile – care au devastat părți din Nepal miercuri și au lăsat în urmă cel puțin 2.426 de dispăruți – au îngropat clădirea școlii sub noroi și moloz.

Dawadi a spus că apele au venit atât de repede, încât o clădire-cămin aflată la circa 100 de metri de râu a fost înghițită imediat.

La început, mulți elevi nu și-au dat seama cât de gravă era situația.

Yunisha Amatya, o elevă de 16 ani, a povestit că a reușit să ajungă la adăpost împreună cu prietenele ei cu puțin timp înainte ca inundația să lovească.

„Eu și prietenele mele am supraviețuit la o distanță de doar 10 secunde”, a declarat ea. „Chiar înainte să vină inundația, eram la ore, studiam. Profesorii se strânseseră într-un loc și la început n-au avut idee ce se întâmplase. După cinci minute au venit și ne-au spus despre inundație și ne-au cerut să mergem acasă”.

Ea a spus că o elevă a leșinat când a aflat despre dezastru, dar că mulți au subestimat la început pericolul și și-au așteptat colegii care erau la o oră de matematică.

Yunisha și prietenele ei s-au cățărat la deal, pe o cale de scăpare din spatele școlii.

„Nu puteam să merg repede, iar prietenele mele m-au ajutat să urc. Ne-am străduit din răsputeri să ajungem în zonele mai sigure. Am scăpat pe o scară îngustă, din spatele școlii. Cât ai clipi, piața a fost măturată de ape chiar sub ochii mei”, povestește ea, referindu-se la piața locală din jurul școlii. „Dacă pantofii mei n-ar fi avut aderență, aș fi căzut, iar elevii și ceilalți oameni se îmbulzeau unii în alții ca să ajungă în zona sigură în timp ce fugeau. Cei care au ales să scape pe un alt drum se pare că au fost luați de ape”.

Elevii și profesorii au urcat mai întâi câteva sute de metri la deal, la adăpost, apoi și-au făcut drum către un sat învecinat.

Cu drumurile blocate și transportul întrerupt, mulți au rămas izolați două nopți, până când echipele de salvare au ajuns la ei.

Directorul și Yunisha, care locuiesc amândoi de cealaltă parte a râului față de școală, au fost în cele din urmă aduși cu elicopterul înapoi în satul lor natal.

Între timp, părinții încercau cu disperare să ia legătura cu copiii și rudele lor.

Mama Yunishei, Sabina Kumari Shrestha, spune că a încercat de nenumărate ori să-și sune atât fiica, cât și soțul, dar niciunul nu putea fi contactat.

Soțul ei, Yubaraj Amatya, a pornit imediat spre școală.

„Imediat ce s-a răspândit vestea despre inundație, am încercat să sun numărul fiicei mele, dar nu era disponibilă, și atunci m-am speriat”, a spus el. „În câteva minute m-am repezit spre școala fetei mele, iar piața Trishuli era toată măturată de ape. Atunci am crezut că fiica mea nu mai e. Eram îngrozit, mi-am oprit scuterul, era inundație, dar nu-mi puteam închipui să mă întorc fără fata mea”.

Aproape o oră n-a avut idee dacă era în viață și a tot sunat-o, fără succes. Apoi, într-un final, telefonul a dat legătura, iar Yunisha a răspuns.

„În sfârșit, fiica mea mi-a răspuns la apel și n-am mai putut să mă abțin, am izbucnit... două rude care erau cu mine au plâns și ele și m-au îmbrățișat”, a spus el.

Yunisha are lacrimi în ochi când își amintește acel moment.

„După ce ajunsesem în vârful dealului, am primit un apel de la tata. Plângea, iar eu n-am mai putut scoate o vorbă atunci”, a spus ea.

Acasă, familia ei aștepta cu sufletul la gură să se întoarcă.

„Nici sora ei mai mică nu putea să doarmă. Dar m-am simțit atât de bine când am văzut-o după trei zile (vineri), sunt atât de fericită și de ușurată”, a spus mama ei.

Yunisha spune că acum se gândește la ce urmează.

„Acum sunt îngrijorată în privința studiilor mele”, a spus ea. „Dacă ar fi să-mi schimb școala, mi-ar fi dor de vechii prieteni și mi-ar fi greu să-mi fac alții noi. Sunt tristă din cauza studiilor”.

Directorul Dawadi spune că niște sisteme de avertizare mai bune, cu sirene și alerte de evacuare, i-ar fi putut ajuta pe localnici să reacționeze mai devreme.

Este însă convins că decizia lui de a acționa imediat a împiedicat o catastrofă.

„Dacă aș fi hotărât să închid școala după terminarea orei, poate că nu mai rămânea nimic – doar clopoțelul care ar fi sunat la 9:30”, crede el.