Antena 3 CNN Actualitate Ambasadorului Rusiei i-au fost puse în față fragmente din drona doborâtă de F-16. România expulzează un angajat al Ambasadei

Ambasadorului Rusiei i-au fost puse în față fragmente din drona doborâtă de F-16. România expulzează un angajat al Ambasadei

R.K.
3 minute de citit Publicat la 15:07 27 Iul 2026 Modificat la 16:36 27 Iul 2026
Vladimir Lipaev, pus în fața probelor strânse de autoritățile române. Foto: MAE

Ambasadorul Federației ruse la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat, luni, la sediul MAE, de ministrul român de Externe. Diplomatul rus a fost chemat de Oana Țoiu, după ce trei drone au violat spațiul aerian al României și au fost doborâte. O a patra dronă a fost urmărită și luni, însă după câteva minute în spațiul aerian al României aceasta s-a îndreptat spre Ucraina.

Diplomatului rus i-au fost prezentate fragmente ale dronei distruse pe teritoriul României, componente despre care investigațiile derulate de Parchet au confirmat oficial că sunt de proveniență rusească.

UPDATE 15:35 Potrivit unui comunicat de presă al MAE, lui Lipaev i-au fost prezentate fragmentele dronei. Mai mult, un membru al misiunii Ambasadei a fost declarat indezirabil și trebuie să părăsească țara în 5 zile.

„Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat luni, 27 iulie 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Convocarea a survenit ca reacție fermă la violările repetate ale spațiului aerian al României din perioada 24-26 iulie 2026, interval în care Armata Română a doborât trei drone pătrunse neautorizat pe teritoriul național. 

Diplomatului rus i-au fost prezentate fragmente ale dronei distruse pe teritoriul României, componente despre care investigațiile derulate de Parchet au confirmat oficial că sunt de proveniență rusească.

În cadrul întâlnirii a fost exprimat protestul ferm al părții române față de aceste acțiuni ilegale și iresponsabile și claritatea atribuirii responsabilității. 

A fost subliniat faptul că este absolut inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care reprezintă, în egală măsură, spațiul aerian al NATO și al Uniunii Europene. Partea română a evidențiat că Federația Rusă poartă responsabilitatea exclusivă pentru toate aceste incidente grave și pentru deteriorarea mediului regional de securitate.

În cadrul întrevederii, ambasadorului rus i-a fost înmânată oficial Nota verbală prin care partea română a notificat aplicarea declarării ca inacceptabil a unui membru al misiunii Federației Ruse la București, cu obligația de a părăsi teritoriul României în decurs de 5 zile.

De asemenea MAE l-a chemat la București pentru consultări pe Ambasadorului României în Federația Rusă.

România va continua să își coordoneze îndeaproape răspunsul cu aliații și partenerii din cadrul NATO și UE și rămâne ferm angajată în adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor săi”, a transmis MAE.

----

Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a anunțat duminică că îl convoacă pe ambasadorul Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, după ce Forțele aeriene române au doborât, duminică, o a treia dronă care a intrat ilegal în spațiul aerian național.

„Conform anchetei efectuate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

Anchetele privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în curs de desfășurare.

Protestul diplomatic al României împotriva Federației Ruse se va baza pe aceste anchete.

Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue să încalce spațiul aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian NATO și spațiu aerian al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratăm cu cea mai mare seriozitate, alături de aliații noștri.

În urma acestor încălcări repetate, ambasadorul Federației Ruse a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe al României", a scris Țoiu pe X.

Anterior, și președintele Nicușor Dan a anunțat „un protest diplomatic” față de Rusia.

„Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare. Protestul diplomatic al României fațǎ de Federația Rusǎ va fi fundamentat pe aceste cercetări.

Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratǎm cu toată seriozitatea, alǎturi de aliații noștri", a scris Președintele.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole