Oamenii de știință susțin că au găsit primele dovezi ale unei planete care s-ar fi format din rămășițele unei stele moarte. Cu ajutorul telescopului spațial Hubble al NASA, cercetătorii au identificat un posibil gigant gazos în apropierea unei pitice albe aflate la aproximativ 270 de ani-lumină de Pământ, potrivit CNN.
Astfel, pe suprafața piticei albe au fost descoperite urme neobișnuite de elemente grele, despre care oamenii de știință cred că provin din materialul unei planete.
Unul dintre indiciile importante este prezența niobiului, un element greu care nu fusese observat până acum pe suprafața unei pitice albe.
„Acest material planetar este foarte bogat într-un element numit niobiu. Este pentru prima dată când acest element este găsit într-o pitică albă, iar acest lucru sugerează că materialul provine din rămășițele stelei”, a explicat Jamie Williams, autorul principal al studiului și doctorand la Universitatea Warwick din Marea Britanie.
Cu toate acestea, oamenii de știință subliniază că planeta nu a fost încă confirmată.
„Nu este o planetă confirmată. Este doar un candidat în acest moment”, a mai adăugat Jamie Williams.
Ce este pitica albă
Stelele asemănătoare Soarelui se extind foarte mult spre sfârșitul vieții și devin gigante roșii. Apoi își pierd straturile exterioare, iar în urmă rămâne un nucleu mic, foarte dens și fierbinte, numit pitică albă.
Unele planete care s-au format în același timp cu steaua pot supraviețui acestei transformări, dacă se află suficient de departe de ea.
Astronomii au descoperit deja câteva astfel de planete în jurul piticelor albe. Până acum, însă, nu au găsit dovezi pentru o planetă care să se fi format ulterior, din materialul rămas în urma morții stelei.
O posibilă nouă categorie de planete
Nu este pentru prima dată când cercetătorii studiază dacă pot exista planete formate după moartea unei stele.
De altfel, astronomii au discutat despre acest lucru încă de la descoperirea primelor exoplanete.
Însă în cazul unei pitice albe, în jurul stelei pot rămâne cantități mari de material: planete care au supraviețuit transformării stelei, fragmente provenite din planete distruse, dar și gaze și praf eliminate în timpul procesului.
Acest material s-ar putea aduna în timp și ar putea forma astfel noi planete.
David J. Wilson, cercetător la Laboratory for Atmospheric and Space Physics din cadrul Universității Colorado Boulder, susține că „este o idee foarte interesantă că toate aceste materiale s-ar putea uni și ar putea forma noi planete”.
O astfel de planetă ar putea avea și o caracteristică neobișnuită. Pe măsură ce pitica albă se răcește, zona în care temperaturile ar putea permite existența apei lichide se schimbă foarte lent. În cazul unei planete formate în apropierea unei astfel de stele, condițiile favorabile vieții ar putea dura chiar zeci de miliarde de ani.
Acum, cercetătorii intenționează să utilizeze telescopul Hubble și Observatorul de raze X Chandra al NASA pentru a observa din nou sistemul în cursul anului viitor. De asemenea, au solicitat și timp de observare cu Telescopul Spațial James Webb, mai performant, care ar putea oferi mai multe indicii despre existența sau caracteristicile planetei.
„Dacă se va confirma, această lume îndepărtată ar aparține unei clase planetare cu totul noi și ar sugera că ar putea exista mai multe planete de a doua generație în jurul piticilor albe”, a mai spus Jamie Williams.