Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Avalanşe de viroze. Numărul copiilor din spitale a crescut cu 40%

Avalanşe de viroze. Numărul copiilor din spitale a crescut cu 40%

Este sezonul virozelor la copii, iar numărul celor care ajung în stare gravă la spital este din ce în ce mai mare.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Este avalanșă de viroze la Spitalul de Urgență pentru copii din Galați. Numărul celor care sunt aduși de părinți la spital a crescut cu aproximativ 40 % față de luna trecută, iar timpul de așteptare pe holurile spitalului a crescut considerabil. De asemenea, paturile se ocupă imediat după ce sunt eliberate.

De la începutul lunii, după minivacanța de 1 decembrie, numărul copiilor răciți, care au viroze, dar și alte complicații, crește de la o zi la alta.

"Nu au locuri în spital, de stai câte 3-4 ore până face internarea și după aia mai stai încă 2-3 ore la Urgență pe scaun.", spune o bunică venită cu nepoţelul bolnav.

Spitalul lucrează la capacitate maximă, iar medicii fac tot posibilul pentru a-i trata pe copii cât mai repede și pentru a putea face loc noilor urgențe.

"Sunt foarte multe viroze în această perioadă. A crescut numărul de prezentări cu aproximativ 40 % față de luna trecută, patologia predominantă fiind respiratorie, dată de virusul sincițial respirator. În aceste zile libere am avut peste 650 de copii prezenți în unitatea noastră.", explică medicul Roxana Doroftei.

Cele mai multe cazuri de infecții respiratorii din județ se înregistrează la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi15 ani. 

În ultima săptămână de raportare, respectiv săptămâna 47, au fost înregistrate la Galați un număr de 3.536 de infecții acute respiratorii ale căilor superioare, într-o ușoară creștere față de săptămâna anterioară, cele mai multe cazuri fiind înregistrate la grupa de vârstă 5-14 ani, respectiv 1.517 cazuri.

Medicii le recomandă celor care fac gripă să se izoleze, să se odihnească și să bea multe lichide.

Subiecte în articol: Galați
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște