Antena 3 CNN Politică Bolojan anunță adoptarea unor legi-cheie pentru reformele din PNRR: "România evită penalizări de peste 2,7 miliarde de euro"

Bolojan anunță adoptarea unor legi-cheie pentru reformele din PNRR: "România evită penalizări de peste 2,7 miliarde de euro"

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 17:29 30 Iun 2026 Modificat la 17:29 30 Iun 2026
Bolojan a precizat că noile măsuri vor reduce blocajele administrative și vor permite implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții aflate în derulare. FOTO: Agerpres

Ilie Bolojan a anunțat că Parlamentul a aprobat marți un pachet de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR.

Potrivit premierului interimar, legile adoptate vizează digitalizarea și eficientizarea activității în cercetare, modernizarea legislației din domeniul apelor, măsuri pentru o mai bună administrare a terenurilor agricole ale statului, dar și accelerarea investițiilor publice, în special în domeniul construcțiilor.

"Înainte de vot, fiecare minister și-a pregătit proiectele de lege din domeniile educației și cercetării, mediului și agriculturii. Aceste proiecte au fost discutate cu reprezentanții Comisiei Europene, care au confirmat că prevederile respectă angajamentele asumate de România.

Prin adoptarea acestor legi, evităm penalizări financiare de peste 2,7 miliarde de euro și ne asigurăm că România nu pierde fonduri europene importante", a transmis Ilie Bolojan.

El a precizat că noile măsuri vor reduce blocajele administrative și vor permite implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții aflate în derulare.

"Prioritatea noastră este să nu pierdem bani europeni și să finalizăm investițiile de care România are nevoie", a mai spus Ilie Bolojan.

El anunța într-un interviu pentru Radio România Actualități, pe data de 12 iunie, că mai sunt nouă proiecte de lege aferente jaloanelor restante care trebuie adoptate până la 31 august.

"Suntem în măsură ca săptămâna viitoare, practic, să se încheie negocierile pentru PNRR, să prezentăm Parlamentului toate cele nouă proiecte. Sunt deja două în Parlament, încă șapte vor veni, așa cum au fost negociate cu Comisia Europeană. Sunt jaloane de bază, proiecte de bază", a spus atunci premierul.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole