Antena 3 CNN Politică Bolojan va publica lista cu primăriile care au restanţe la plata CAS şi CASS. Avertisment pentru edili: „Răspundeți penal”

Bolojan va publica lista cu primăriile care au restanţe la plata CAS şi CASS. Avertisment pentru edili: „Răspundeți penal”

M.P.
4 minute de citit Publicat la 20:57 09 Oct 2025 Modificat la 21:47 09 Oct 2025
Ilie Bolojan, premierul României. sursa foto: Hepta

Premierul le-a dat un răspuns dur, joi seară, primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene din ţară, după ce aceştia au acuzat că reformele lui Ilie Bolojan lasă comunitățile fără bani şi proiecte fără finanţări. "Săptămâna viitoare, vom publica lista cu toate primăriile din România și cu toate autoritățile publice care în luna august au înregistrat restanțe la plată și neachitarea acestor restanțe sau reținerile la sursă duc la o răspundere directă a celor care au făcut acest lucru”, a spus prim-ministrul la B1 TV.

Bolojan a acuzat că reacţiile primarilor din România la adresa lui sunt exagerate și nu reflectă realitatea.

"Nu există niciun motiv, în momentul de față, ca să existe blocaje în administrația centrală sau locală din această modificare. Această modificare s-a făcut în fiecare an. 

În condițiile în care nu există o limitare a unor cheltuieli din administrația locală, la nivelul cheltuielor medii lunare, pe primele nouă luni ale anului, avem în lunile noiembrie și decembrie un val de cheltuieli. Asta este o dovadă statistică pe care am probat-o în anii trecuți, prin care, practic, aceste cheltuieli se dublează. Ele intră la deficitul de stat și, practic, noi ne angajăm la niște lucruri pe care nu le putem controla", a afirmat Bolojan, care a continuat:

"Aceste prevederi vin să pună aceste plafoane și, deci, s-a stabilit un plafon care înseamnă respectarea cheltuielilor medii, plus 10%, care înseamnă că s-a luat în calcul partea de inflație care ar putea să influențeze aceste cheltuieli. 

Aceasta este realitatea, dar toate declarațiile care au fost făcute în ultimele zile, sunt niște declarații exagerate, care nu au legătură efectiv cu această realitate, făcând parte dintr-o tehnică a multor autorități locale, de a crea o necesitate de alocare de resurse. 

Nu-ți bugetezi toate cheltuiele până la final de an, nu-ți asiguri salariile pe noiembrie și pe decembrie, punând presiune pe Guvern, pentru ca Guvernul să vină cu bani pe care noi împrumutăm, cele 30 de miliarde de euro pe care le împrumutăm, și din acești bani să-ți dea ție, să-ți acoperi cheltuielile pe care nu ți le-ai bugetat".

Premierul le-a transmis autorităților locale să plătească sumele pe care le reţin la sursă, din contribuții:

"Una este un sprijin legitim pe care trebuie să-l dăm pentru Direcțiile pentru Protecția Copilului, într-o anumită marjă, și alta este obiceiul unor primării de a lăsa descoperite cheltuieli și săptămâna viitoare vom publica lista cu toate primăriile din România și cu toate autoritățile publice care în luna august au înregistrat restanțe la plată și neachitarea acestor restanțe sau reținerile la sursă duc la o răspundere directă a celor care au făcut acest lucru.

Înseamnă că dacă nu plătești CSS sau CASS și reții banii la sursă mai multe luni de zile, ai o răspundere directă penală pentru acest lucru.

Și în această situație, eu sper că toți aleșii locali vor înțelege că practicile anterioare prin care Guvernul venea ca un pompier să stingă incendiile, sigur, premeditate, ca să ne înțelegem bine, declanșate din local, nu va mai funcționa în această perioadă.

Fiecare trebuie să-și aibă grijă de bani, pentru că nu mai avem resurse să acoperim lipsa de eficiență sau lipsa de predictibilitate în cheltuielile pe care administrația locală, dintr-o localitate mai mică sau mai mare, le face".

Premierul a mai precizat că săptămâna viitoare se vor face modificările necesare pentru a se păstra limitările care trebuie puse în practică, dar se vor elimina mici constrângeri legate de reparaţii sau de funcţionarea normală:

"Este adevărat că acum Ministerul de Finanţe a propus o măsură care înainte se aplica doar administraţiei centrale şi a fost extinsă şi pentru administraţia locală, care creează o formulă birocratică prin care, dacă vrei să faci anumite cheltuieli, ai nevoie de un memorandum care să fie aprobat, ceea ce într-adevăr birocratizează lucrurile şi având în vedere că pentru administraţia locală ar crea într-adevăr o anumită constrângere birocratică, săptămâna viitoare se vor face modificările necesare, în aşa fel încât, păstrând limitările pe care trebuie să le punem în practică în această perioadă, să eliminăm aceste mici constrângeri legate de reparaţii sau de funcţionarea normală”.

Bolojan ar schimba OUG 52/2025

Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Executivului, a transmis joi că, în următoarea şedinţă de Guvern, ar urma să fie modificată OUG 52/2025. Luni, Lia-Olguţa Vasilescu anunțase că în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD s-a cerut revizuirea Ordonanţei, întrucât aplicarea anumitor prevederi a conduce la "blocarea" Primăriilor.

"În şedinţa de Guvern, premierul a precizat că se intenţionează modificarea acestei ordonanţe în viitoarea şedinţă de Guvern. Nu am detalii despre conţinut. Ideea era să se facă o reevaluare din partea tuturor celor care consideră că sunt necesare modificări", a explicat Dogioiu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, conform Agerpres.

Luni, primarul municipiului Craiova, Lia-Olguţa Vasilescu, anunţa că în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD s-a cerut revizuirea OUG 52/2025, întrucât aplicarea anumitor prevederi a conduce la "blocarea" Primăriilor.

Iar primarul PNL de Slatina, Mario De Mezzo, acuză Guvernul Bolojan că în urma unei Ordonanțe de Urgență a blocat achiziții esențiale la nivelul primăriilor, afectată fiind inclusiv eliberarea certificatelor de naștere sau de deces. Mario De Mezzo a spus la Antena 3 CNN că Primăria Slatina mai poate elibera doar 22-23 de certificate de naștere, astfel că, în cazul în care se naște copilul numărul 24 acesta nu mai poate fi înregistrat oficial.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole