Harta zonelor de risc din România se extinde, iar județul Constanța nu este ocolit de pericolele dezastrelor naturale. Inundațiile și vijeliile din ultima perioadă au demonstrat cât de vulnerabile pot fi locuințele din zonă în fața fenomenelor meteo extreme, iar riscul seismic – resimțit și în Dobrogea în cazul unui cutremur major – rămâne o realitate care nu poate fi ignorată.
În acest context, Antena 3 CNN și UNSAR, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, continuă campania de informare privind importanța asigurării locuințelor. După primul eveniment de la București, demersul ajunge în județul Constanța pentru a aduce în prim-plan riscurile specifice regiunii și soluțiile prin care proprietarii își pot proteja casele și bunurile, într-o țară în care 8 din 10 locuințe sunt încă neasigurate.
Reprezentanții industriei de asigurări atrag atenția că, în prezent, aproape orice locuință poate fi protejată printr-o poliță obligatorie:
„În momentul de față, orice locuință din țara asta poate fi asigurată împotriva dezastrelor naturale, cu o singură excepție: acele locuințe care sunt expertizate și identificate ca având risc seismic 1. Deci doar acele locuințe au interdicție de a primi o asigurare PAD, o asigurare obligatorie. În rest, absolut orice locuință din țara asta poate fi asigurată prin această poliță obligatorie, chiar și cele care se află în zone care, din când în când, se inundă”, a explicat Cosmin Tudor, director general adjunct al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale.
Datele centralizate de UNSAR arată însă că cele mai frecvente probleme vin, paradoxal, din riscuri aparent banale. Alina Bărbulescu, coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR, a detaliat:
„La nivel UNSAR am făcut o colectare de date să vedem exact care sunt cele mai frecvente riscuri care produc cele mai multe daune, dar și cele mai importante ca valoare. Și vedem că, de exemplu, din 100 de dosare de daună despăgubite zilnic de către companiile de asigurări membre UNSAR, jumătate, adică 50 de dosare, se plătesc zilnic familiilor afectate de spargerile accidentale la instalația de apă-canal.
Mai mult decât atât, în acest top a intrat și riscul de furtună. Cu toții știm și am văzut efectele furtunilor recente și sunt 21 de familii despăgubite zilnic, în baza asigurărilor facultative de locuință, ca urmare a acestor pagube produse de furtuni.
Mai mult decât atât, vedem că în acest top se află și anumite riscuri care au un impact devastator atât asupra locuinței, cât și asupra bugetelor, și vorbim de incendii și inundații”, a completat Alina Bărbulescu.