Originea cuvântului „român” a fost mult timp un subiect de dispută. Din punctul de vedere al unora, este o invenţie relativ recentă, de aproape 200 de ani, scrie adevarul.ro.
Alţi specialişti şi unele documente medievale arată însă că era folosit de 600 de ani.
Etnonimul de român a fost explicat de nenumărate surse documentare. Majoritatea cronicarilor spun că vlahii îşi spunea „rumâni” tocmai datorită legăturii pe care au avut-o cu lumea latină şi mai precis cu romanii.
„S-a demonstrat, pe temeiul izvoarelor, că românii, încă din Evul Mediu, au avut, în general, două nume, unul dat lor de străini (rezultat al alterităţii, al contactului cu „celălalt”, cu vecinul ), dar nefolosit şi (cel mai adesea) necunoscut de ei, şi altul dat lor de ei înşişi, acesta fiind numele de sine (rezultat al conştiinţei de sine). Primul nume este cel de vlah, cu toate variantele sale (valah, valach, voloh, blac, oláh, vlas, ilac, ulah etc.), iar al doilea este cel de rumân/ român, şi el cu anumite variante, mai puţine decât precedentul. Nu există niciun izvor care să arate că românii şi-ar fi spus dintru început lor înşişi valahi sau într-un fel cumva asemănător, termenul respectiv intrând în limba română curentă foarte târziu, de regulă ca neologism”, scria specialistul Ioan Aurel Pop în „Istoria şi semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia”.