​Cercetătorii finlandezi au analizat creierul narcisiştilor pentru a înţelege de ce le lipseşte empatia

Un grup de cercetători de la Universitatea Aalto din Finlanda a realizat un studiul care îşi propune să analizeze mecanismele neuronale care stau la baza așa-numitului „narcisism grandios”, un domeniu care, până acum, a fost rareori analizat în contexte sociale complexe. Rezultatele au fost publicate în revista „Cerebral Cortex”.

Studiul aduce clarificări asupra unor aspecte legate de mecanismele neuronale care stau la baza așa-numitului narcisism grandios, relatează La Repubblica. 

„Narcisismul grandios este cea mai evidentă formă a acestei tulburări. Se caracterizează prin convingerea că individul este superior celorlalți, prin sentimentul că i se cuvin privilegii speciale, cum ar fi să se bage în fața altora la coadă, printr-o tendință de a-i disprețui pe ceilalți și prin obiceiul de a-și asuma meritele pentru succese, dând în același timp vina pe alții pentru eșecuri. Totuși, este important de reținut că aceasta este doar o fațadă. Mai mult, acest comportament nu se traduce printr-o viață socială în care succesul real să corespundă imaginii de sine a persoanei respective. În realitate, este o viață marcată de eșec, declin și destrămarea relațiilor, atât profesionale, cât și personale, este departe de a fi o stare plăcută”, a explicat Giancarlo Dimaggio, psihiatru, psihoterapeut și cofondator al Centrului de Terapie Interpersonală Metacognitivă. Acesta a publicat recent o carte pe această temă, intitulată „La caduta di Icaro”.

Atunci când narcisismul afectează funcționarea cotidiană a unei persoane în plan emoțional, profesional sau social, acesta devine patologic. Această stare este cunoscută sub denumirea de tulburare de personalitate narcisică, una dintre cele zece tulburări de personalitate clasificate în DSM-5, Manualul de Diagnostic și Statistică al Asociației Americane de Psihiatrie.

Studiul

Dar cum funcționează mintea acestor indivizi? Cercetătorii au utilizat imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) pentru a examina în ce măsură trăsăturile narcisiste influențează activarea cerebrală în situații specifice. Aceștia au descoperit că, în momentele de jenă împărtășită, creierul persoanelor narcisiste prezenta un grad mai scăzut de sincronizare.

„Indivizii cu un număr ridicat de trăsături narcisiste reacționează diferit atunci când o altă persoană trece printr-o experiență de vulnerabilitate”, a precizat Matias Piispanen, cercetător doctorand în cadrul universității. „Este posibil ca aceștia să se raporteze diferit la interacțiune, să acorde atenție unor aspecte diferite sau să interpreteze ceea ce se întâmplă într-o manieră diferită.”

În schimb, în ​​zonele cerebrale asociate cu empatia, activarea în rândul subiecților mai puțin narcisiști ​​a fost relativ similară de la un participant la altul, ceea ce sugerează o experiență mai degrabă comună chiar și la nivel neuronal. Diferențele au apărut în zonele legate de interpretarea situațiilor sociale și de empatia cognitivă. „Persoanele cu un nivel ridicat de trăsături narcisiste ar putea fi incapabile să formeze legături autentice și de susținere cu ceilalți, ceea ce poate duce la dificultăți și neînțelegeri în interacțiunile lor”, a adăugat Piispanen.

Lipsa de empatie

Studiul a debutat cu un sondaj online menit să măsoare trăsăturile de personalitate narcisistă, la care au participat aproape o mie de persoane. Din acest grup, indivizii care prezentau numeroase trăsături narcisiste au fost supuși unei examinări prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), în timp ce un grup de control a fost format din persoane care manifestau puține astfel de trăsături. Setul final de date a inclus 58 de participanți, iar cercetătorii s-au concentrat pe gradul de similitudine sau disimilaritate a activării cerebrale a acestora în timpul unui scenariu realist, în care o altă persoană se confrunta cu o amenințare socială.

Cercetarea a relevat, așadar, că empatia nu este o trăsătură pe care narcisiștii o posedă. „Indivizii cu trăsături narcisiste de tip grandios au raportat un nivel mai scăzut de stres subiectiv și de preocupare pentru suferința altora. De asemenea, au manifestat o capacitate redusă de a se pune în locul altei persoane și de a privi lumea din perspectiva acesteia. Acestea sunt semne ale unei rezonanțe empatice diminuate. Totodată, anumite regiuni cerebrale asociate cu empatia au prezentat o activare mai redusă. Acest lucru poate explica, pe de o parte, disconfortul pe care oamenii îl resimt adesea în interacțiunea cu cei care manifestă trăsături narcisiste și, pe de altă parte, problemele relaționale cu care se confruntă narcisiștii înșiși, care plătesc un preț ridicat, sub forma unor relații romantice destrămate și a unui declin pe plan profesional”, a explicats Dimaggio.

Imaginea proprie în interacțiunile sociale

Conform teoriilor sociologului Erving Goffman, activ în anii 1950, indivizii, în cadrul interacțiunilor sociale, tind să prezinte o anumită imagine despre sine și să o protejeze, un proces cunoscut sub denumirea de „salvare a imaginii” (sau „salvarea feței”). Această imagine de sine este vulnerabilă, întrucât ceilalți pot alege sau nu să o accepte. O astfel de respingere poate declanșa anxietate sau stânjeneală, nu doar pentru persoana în cauză, ci și pentru cei care observă situația. Goffman a susținut că participanții la o interacțiune colaborează, de regulă, pentru a-și proteja atât propria „față”, cât și pe a celorlalți.

În cadrul studiului finlandez, participanții au fost supuși unor scanări cerebrale în timp ce urmăreau înregistrări video în care o altă persoană relata experiențe din viața sa și primea o reacție. Relatările vizau situații din copilărie sau din viața adultă în care persoana respectivă fusese fie exclusă, fie admirată. După aceste relatări, naratorul primea un feedback din partea unei alte persoane – un feedback care putea pune în pericol reputația naratorului. De exemplu, acesta ar fi putut pune la îndoială faptul că admirația primită de narator era cu adevărat meritată sau ar fi putut sugera că excluderea a fost, de fapt, chiar vina naratorului.

Povești despre „excludere”

Studiul, au concluzionat autorii, sugerează că abilitatea de a „salva aparențele”, adică eforturile de a proteja propria reputație sau pe a altcuiva, poate varia între persoanele cu un nivel ridicat de trăsături narcisiste și cele cu un nivel scăzut. Persoanele cu trăsături narcisiste mai pronunțate prezintă tipare mai puțin consistente de activare cerebrală în scenarii realiste care implică pierderea reputației unei alte persoane, o constatare care ar putea ajuta la explicarea dificultăților pe care acestea le întâmpină în interacțiunile sociale. În anumite situații, o persoană narcisistă poate alege să atace pe altcineva deoarece se simte vulnerabilă. „De obicei, fac acest lucru în mod reactiv, întrucât tind să presupună că ceilalți, urmărindu-și propriile scopuri și dorințe, îi vor critica, îi vor împiedica sau vor încerca să-i manipuleze. Chiar și simpla imaginare a unor astfel de obstacole îi determină adesea să reacționeze cu furie și impulsivitate, în încercarea de a le înlătura”, a explicat Dimaggio.

În trecut, empatia era studiată cu ajutorul unor stimuli specifici, controlați, precum expresiile faciale emoționale, și nu prin intermediul unor situații mai complexe, așa cum este cea utilizată în această cercetare. „Un scenariu realist este mult mai complex și necesită un grad mai ridicat de interpretare a situației”, a explicat Piispanen. „În plus, participanților nu li s-a cerut să se pună în locul naratorului. Acest lucru a permis observarea modului în care aceștia au urmărit și procesat o situație socială complexă pe măsură ce aceasta se desfășura.”

Nevoia de admirație

Societatea noastră, definită prin imagini și selfie-uri, a fost adesea descrisă drept „narcisistă”. Înseamnă oare că acest fenomen este în creștere? „Nu pare să fi devenit mai frecvent în era rețelelor de socializare, studiile nu indică acest lucru. Este mai probabil ca exhibiționismul și «cultura selfie-urilor» să aibă la bază alți factori, cum ar fi stima de sine scăzută. O persoană poate părea mulțumită de sine, într-o formă fizică bună și radiantă într-o fotografie făcută la un restaurant la modă sau pe o plajă. Totuși, în realitate, ea nu etalează o imagine grandioasă despre sine, ci, mai degrabă, maschează o nesiguranță profundă”, a afirmat Dimaggio.

Zborul pindaric

S-au spus multe despre fragilitatea și lipsa de siguranţă a narcisiștilor, trăsături care, prin alegerile pe care le fac, îi expun adesea riscului de a-și face rău singuri. „Zborul este posibil; este un lucru frumos, o dorință care nu ar trebui înăbușită. Însă, pentru a zbura, trebuie să fii echipat și antrenat. Cei care suferă de tulburare de personalitate narcisistă”, a conclutionat psihiatrul Dimaggio, „își iau zborul fără niciun instrument, fugind de ceva, fie că e vorba de constrângeri, critică, invalidare, întuneric, durere sau o pierdere. Ei fug în sus pentru că nu au soluții la limitările și suferințele pe care viața le-a scos în calea lor și de care sunt siguri că se vor mai lovi. Și astfel, cad, pentru că se avântă spre înălțimi fără pregătire, fără reflecție și fără a parcurge procesul de încercare și eroare.”