O dronă rusească a stricat marți liniștea din Puiești, un sat vasluian obișnuit mai degrabă cu glasul cocoșilor decât cu veștile despre războiul de la granițele României. Bucăți din aparat au căzut într-o gospodărie din centrul satului. Oamenii povestesc cum au auzit întâi un fâșâit, apoi o bubuitură, cum s-au uitat unii la alții nedumeriți, iar în câteva minute locul s-a umplut de polițiști, jandarmi, specialiști ai armatei și toată structura serioasă a statului, relatează Agerpres, într-un reportaj.
„În jurul orei 10:30 am fost anunţat de colegul viceprimar despre această situaţie. L-am sunat imediat pe domnul prefect. În câteva minute m-am deplasat la faţa locului şi asta fost. Au fost trimise forţe care să asigure paza în zonă, poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai MApN. Drona a aterizat într-un copac, cam la 100 de metri faţă de casă, este vorba despre o dronă construită din elemente uşoare, cu un motor pe benzină. Mai multe vor stabili specialiştii. Oamenii au fost în primă fază panicaţi pentru că este vorba despre o situaţie cu care nu s-au mai confruntat. Aici este o zonă liniştită în general. Au fost oameni care m-au sunat, nu toţi au reuşit să ia legătura cu mine. Între timp, lucrurile s-au liniştit, ne bucurăm că incidentul nu s-a soldat cu victime. Având în vedere acest incident, am luat în calcul să organizăm nişte acţiuni de informare şi să le spunem oamenilor că este bine să fie pregătiţi şi pentru astfel de situaţii”, a declarat primarul Vasile Cezar Ticu.
Localnicii, puțin peste 4.000 la număr, conform ultimului recensământ, au reacționat fiecare în felul lui. Unii au fost speriați, alții au făcut deja comparații cu armele din timpul în care făceau ei armata, iar alții au trecut direct la glume amare despre mobilizare.
„S-a auzit un fâşâit, o bubuitură şi asta a fost. S-a auzit, aşa, ca o armă de vânătoare. Eu am făcut armată şi ştiu. Nu pot spune că m-am speriat. Am mers repede la vecinul că el are copii mici şi mi-a spus că are o dronă în grădină”, povestește unul dintre săteni.
Între timp, în curtea casei unde a căzut drona, s-au strâns echipe de la IPJ, SRI și MApN. Ziua de marți, care ar fi trebuit să fie una ca oricare alta, s-a transformat într-o demonstrație practică despre cum arată o anchetă militară în mijlocul unui sat.
„Ne pregătim valiza şi mergem”, spun alții, convinși că, la cât de aproape e războiul, nu trebuie să te ia nimic prin surprindere.
La nivel național, marți dimineață, sistemul RO-ALERT a trimis avertizări privind posibile căderi de elemente din spațiul aerian în Tulcea, Galați și Vrancea. Iar prefectul Vasluiului, Eduard Popica, spune că mesajele au ajuns și în sudul județului. Inițial se credea că Vaslui nu e vizat, dar ma apoi a devenit clar că se poate ca zona să fie afectată.
„Având în vedere schimbările din ultimii ani, constatăm o diversificare a gamei de situaţii de urgenţă cu care ne putem confrunta, lucru confirmat şi de incidentul de astăzi. Tratăm cu responsabilitate fiecare situaţie apărută şi trebuie să ne adaptăm cu toţii la noile provocări, atât noi ca autorităţi, cât şi cetăţenii, care trebuie să fie informaţi şi trebuie să ştie cum să acţioneze”, spune Eduard Popica.
Drona găsită la Puiești urmează acum să fie analizată de specialiști. Iar Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, spune că două avioane F-16 au fost ridicate de la sol ca să doboare drona, dar n-au tras nicio rachetă.
„Putea fi distrusă dacă se întruneau toate condiţiile pentru a... piloţii trebuiau să o vadă, să angajeze, să blocheze pe radar şi să poată să tragă în ea cu o rachetă. Dacă se îndeplineau aceste condiţii, ar fi putut fi dată jos. Iată că n-au reuşit din nou. Mi-aş fi dorit să o dea jos”, a declarat Moșteanu.