Producătoarea israeliană Dana Eden, care făcea parte din echipa serialului "Tehran", a fost găsită decedată duminică într-o cameră de hotel din Atena, au anunţat oficiali din poliţia greacă, o anchetă fiind în curs de desfăşurare, a relatay Reuters, potrivit Agerpres. Ea se afla în Grecia pentru filmările celui de-al patrulea sezon al serialului "Tehran".
Trupul neînsufleţit al unei femei în vârstă de 52 de ani, identificată ca fiind Dana Eden, a fost descoperit după ce o rudă a încercat să o contacteze de mai multe ori.
Cazul este considerat o sinucidere pe baza dovezilor şi a mărturiilor, au spus oficiali din poliţie. Anchetatorii greci au găsit pastile la faţa locului. Un medic legist a găsit de asemenea vânătăi pe gâtul victimei.
"E un moment de mare tristeţe pentru familie, prieteni şi colegi", a precizat, într-un comunicat, compania internaţională de producţie Donna and Shula Productions.
"Compania de producţie doreşte să clarifică că zvonurile legate de o moarte de natură criminală sau naţionalistă nu sunt adevărate şi sunt nefondate", a spus compania, îndemnând mass media şi publicul să se abţină de la publicarea unor afirmaţii neverificate.
Dana Eden se afla în Grecia cu prilejul filmărilor la cel de-al patrulea sezon al serialului "Tehran", a relatat publicaţia israeliană Kan.