Antena 3 CNN Actualitate Justiție Dana Gîrbovan, propusă de șeful unui partid pentru funcția de ministru al Justiției

Dana Gîrbovan, propusă de șeful unui partid pentru funcția de ministru al Justiției

Judecătoarea Dana Gîrbovan, președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, a fost propusă pentru funcția de ministru al Justiției. Solicitarea a venit de la Sebastian Constantin Popescu, președintele Partidului Noua Românie.

„În calitate de președinte al Partidului Noua Românie, prima formațiune politică din România creată de la zero, de către tineri neafiliați politic, vă adresez prezenta scrisoare deschisă prin care vă propun ca soluție de detensionare a situației create în România după adoptarea și mai apoi abrogarea Ordonanței 13/2017 remanierea actualului ministru al Justiției, Florin Iordache, și desemnarea unui ministru din interiorul sistemului juridic. Propunerea Noua Românie este numirea doamnei judecător Dana Gîrbovan, magistrat la Curtea de Apel Cluj și președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, în funcția de ministru al Justiției”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă de liderul PNR.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile