Bufnița cu urechi lungi, Asio otus, este un răpitor impresionant, cunoscută pentru smocurile de pene ce par a fi urechi sau coarne și pentru penajul său criptic, care o ajută să se camufleze în mediul împădurit. Însă, sub o anumită lumină, camuflajul este trădat de penele aripilor, care prezintă o culoare roz fluorescentă, vizibilă şi în timpul zilei, scrie ScienceAlert.
Ornitologul Emily Griffith, împreună cu colegii săi de la Universitatea Northern Michigan și de la Observatorul de Păsări Whitefish Point, au studiat pene recoltate din aripile interioare ale 99 de bufnițe cu urechi lungi, în timpul migrației acestora prin Peninsula Superioară a statului Michigan, în primăvara anului 2020.
Cercetătorii au dorit să catalogheze nuanțele trandafirii ale pigmenților fluorescenți prezenți în această populație, pentru a înțelege ce semnificație ar putea avea pentru păsările care pot percepe aceste culori. Ochii bufnițelor pot detecta această fluorescență roz, emisă de pigmenți fotosensibili numiți porfirine (termen derivat din grecescul pentru violet), chiar și fără lumină ultravioletă, la fel ca alte păsări capabile să vadă în spectrul UV.
Faptul că aceste culori nu sunt vizibile pentru ochiul uman sugerează că pot reprezenta un mod eficient de comunicare între bufnițe, fără a fi observate de prada lor principală: rozătoarele și alte mamifere mici.
Porfirinele, prin natura lor fotosensibilă, nu doar că provoacă efectul de fluorescență, dar se și degradează în timp sub acțiunea luminii solare. Acest fenomen face ca intensitatea fluorescenței să scadă pe măsura îmbătrânirii penelor, între momentul năpârlirii și cel al căderii.
Este deja cunoscut faptul că pigmenții din pene pot transmite informații despre vârstă, sex, dimensiuni și starea de sănătate a unei păsări, trăsături relevante în competiția pentru împerechere. De exemplu, chiar și fără lumină UV, cercetătorii pot face o estimare a sexului bufnițelor cu urechi lungi în funcție de intensitatea penajului – femelele având de obicei un penaj mai închis, iar masculii, mai deschis. Totuși, această metodă nu este sigură, întrucât aproximativ o treime dintre exemplare prezintă o colorație intermediară, care nu permite identificarea clară a sexului.
Griffith și echipa sa au descoperit că păsările mai în vârstă prezentau concentrații mai mari de pigmenți fluorescenți decât cele tinere, iar această intensitate era mai ridicată la femelele cu penaj închis decât la masculii cu penaj deschis.
În cazul bufnițelor tinere și al celor cu penaj pal, cercetătorii au observat că indivizii mai grei (N.r. - bufniţele mai grele) prezentau pigmenți fluorescenți mai puternici. Această observație sugerează că pigmenții ar putea funcționa ca un "semnal onest" al stării de sănătate a bufniței.
"Este posibil ca pigmenții fluorescenți expuși de bufnițele cu urechi lungi să joace un rol în selecția sexuală. Singura ocazie în care acești pigmenți ar putea fi expuși direct, în afară de zborul obișnuit, este în timpul ritualurilor de curtare, când masculul realizează zboruri speciale pentru a atrage femelele", scriu autorii.
Totuși, chiar dacă bufnițele pot percepe diferențele subtile în intensitatea fluorescenței în timpul acestor zboruri de curtare, acest fapt nu explică de ce femelele au aripi semnificativ mai strălucitoare.
"În plus, această caracteristică nu urmează o distribuție binară strictă. Cantitatea de pigment fluorescent la aceste bufnițe variază pe un spectru influențat de factori precum dimensiunea, vârsta și sexul păsării", afirmă Griffith.
Echipa suspectează că ar putea exista un alt motiv pentru aceste diferențe de pigmentare: termoreglarea. Se știe că pigmenții fluorescenți din coaja ouălor ajută la reglarea temperaturii prin reflectarea radiației infraroșii, iar aceștia ar putea avea o funcție similară în penele aripilor interioare ale femelelor, ajutând la conservarea căldurii în timpul perioadelor de cuibărit.
"Această ipoteză alternativă ar putea explica de ce femelele prezintă semnificativ mai mulți pigmenți fluorescenți – deoarece ele nu doar că nu vânează, dar au și rolul principal în incubația ouălor", concluzionează autorii.