Antena 3 CNN Mediu Diana Buzoianu a anunțat că România are cei mai mulți urși din Europa: între 10.600 şi 12.700 de exemplare

Diana Buzoianu a anunțat că România are cei mai mulți urși din Europa: între 10.600 şi 12.700 de exemplare

A.O.
1 minut de citit Publicat la 15:20 12 Dec 2025 Modificat la 15:20 12 Dec 2025
Proiectul a fost realizat într-un interval de trei ani, de 800 de specialişti, care au colectat aproximativ 24.000 de probe la nivel naţional. Foto: Getty Images

România are cea mai numeroasă populaţie de urşi şi cea mai mare diversitate genetică a speciei de urs, a declarat, vineri, la Braşov, ministrul Mediului. Diana Buzoianu a anunțat că  potrivit celui mai recent studiu, care stabileşte inclusiv numărul exemplarelor de urs brun în România, ar exista între 10.600 şi 12.700 de exemplare, relatează Agerpres. 

Urșii au fost numărați în cadrul proiectului „Implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România”, finanţat din fonduri europene în valoare de peste 10 milioane de euro.

Potrivit ministrului, datele acestui studiu care, pe lângă o estimare a populaţiei de urs, stabileşte şi o zonare a prezenţei acestor carnivore, de la zone de strictă protecţie la unele de risc pentru oameni, vor sta inclusiv la baza elaborării legii privind cotelor de extracţie de anul viitor.

„Acest studiu nu este un exerciţiu academic şi nici un instrument pentru decizii extreme. Este, în primul rând, un instrument de management responsabil, echilibrat, care ne permite să protejăm oamenii, să prevenim conflictele şi, în acelaşi timp, să conservăm o specie importantă pentru România.

Datele obţinute ne ajută să înţelegem unde trebuie să prevenim, unde este nevoie de intervenţii punctuale şi unde conservarea strictă este esenţială. Conservarea biodiversităţii şi siguranţa cetăţenilor nu se exclud; ele pot şi trebuie să fie gestionate împreună, pe baza ştiinţei şi a transparenţei”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.

Proiectul a fost realizat într-un interval de trei ani, de 800 de specialişti, care au colectat aproximativ 24.000 de probe la nivel naţional. Potrivit sursei citate, este „cel mai amplu studiu de acest tip desfăşurat vreodată la nivel mondial pentru această specie”.

În premieră, acest studiu realizează zonarea naţională a managementului populaţiei de urs brun, „un instrument esenţial pentru aplicarea unor măsuri diferenţiate”.

Zonarea împarte teritoriul în patru categorii distincte:

  • zone cheie pentru conservare;
  • zone de management al conflictelor (zone de risc);
  • zone de management durabil;
  • zone marginale;

Clasificarea are la bază o analiză complexă, care integrează date genetice, distribuţia habitatelor, zonele agricole şi turistice, apelurile la 112 şi istoricul pagubelor produse de urşi. 

Conform unui raport oficial al Comisiei Europene pentru perioada 2017–2023, populația totală de urși bruni din Europa este estimată la aproximativ 20.500 de indivizi, dintre care cele mai mari populații se regăsesc în:

  • România (7.000–9.000 urși);
  • Suedia (2.500–3.000 urși);
  • Finlanda (~1.600 urși):
  • Slovacia (1.300–1.500 urși):
  • Croația (900–1.000 urși); 
  • Estonia (~700 urși);
  • Bulgaria (460–660 urși);
  • Slovenia (500–600 urși):
  • Grecia (450–500 urși);
  • Polonia  (200–300 urși);
Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole