O fetiță de patru ani este norocoasa proprietară a unei locuințe evaluate la 1 milion de dolari și este posibil să fie cea mai tânără proprietară de casă din Australia.
În timp ce mulți australienii se luptă să devină proprietari de locuințe întreaga viață, la doar patru ani, Willoughby a scăpat de această grijă.
Părinții ei, Mark Kensley și soția sa Alana, au decis să nu „amâne problema” și să îi cumpere o casă acum, în loc să aștepte încă aproximativ 16 ani pentru a o ajuta să facă acest lucru.
„Ea deja a început să le spună oamenilor că are propria ei casă”, a declarat Mark Kensley pentru Real Estate. „I-am vorbit despre proprietate și îi vom reaminti de ea în fiecare an... La patru ani și jumătate, aceste informații îi intră pe o ureche și îi ies pe cealaltă”.
Proprietatea pe care părinții din Sydney au cumpărat-o pentru fiica lor este un apartament cu un dormitor, în valoare de aproximativ 1 milion de dolari, situat înntr-un ansamblu rezidențial nou denumit Willoughby Grounds.
Locuința se află în Willoughby, pe strada Willoughby, pentru fiica lor Willoughby – așa că cei doi părinți au considerat că este un semn.
„Sunt o persoană sentimentală”, a spus MArk Kensley. „Am locuit în Willoughby, soția mea a rămas însărcinată când eram acolo, așa că i-am pus numele după suburbia în care locuiam... Am vrut să cumpăr ceva ce fiica mea ar putea aprecia într-o zi, dat fiind că poartă numele locului”.
Soții Kensley nu sunt singurii care abordează lucrurile astfel. În întreaga Australie părinți cheltuiesc mai mulți bani ca niciodată pentru a-și ajuta copiii să facă primii pași în viață.
Un studiu realizat de Mozo Money a arătat că aproape 75% dintre aceștia nu așteaptă nimic în schimb și că în medie oferă cadouri în valoare de 74.000 de dolari.
Mark Kensley a spus că, deși proprietatea nu este încă înregistrată legal pe numele lui Willoughby, aceasta îi aparține în mod clar și că, de îndată ce va împlini 18 ani, va putea face ce dorește cu ea.
„Să locuiască acolo în timpul facultății, să o vândă pentru a plăti altceva – cine știe ce, dar va fi disponibilă pentru ea să decidă”.