Vremea se schimbă în România, începând de la mijlocul acestei săptămâni. După episodul de ploi care afectează sudul și sud-estul țării, o masă de aer rece va traversa teritoriul României și va determina o scădere a temperaturilor. Potrivit estimărilor transmise luni, 2 noiembrie, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în cea mai mare parte a țării, valorile termice se vor situa sub mediile climatologice specifice perioadei, iar vremea rece se va menține și săptămâna viitoare.
Prognoza meteorologică pentru intervalul 2-15 noiembrie indică temperaturi maxime cuprinse, în general, între 4 și 14 grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî până la -5 grade Celsius.
Meteorologii anunță și noi episoade de precipitații, cu o probabilitate mai ridicată după 9-10 noiembrie.
ANM: Răcire a vremii în cea mai mare parte a țării
Potrivit meteorologilor, după ploile din sudul și sud-estul României, vremea va intra într-un proces de răcire, pe fondul pătrunderii unei mase de aer rece. Temperaturile vor avea ușoare variații de la o zi la alta, însă regimul termic va rămâne sub valorile normale pentru această perioadă a anului.
În intervalul 2-5 noiembrie, ploile vor afecta Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, unde sunt estimate cantități importante de apă. Ulterior, aria și intensitatea precipitațiilor vor scădea, însă probabilitatea apariției ploilor va crește din nou după 10 noiembrie.
Prognoza meteo ANM pentru Banat
În Banat, temperaturile maxime vor avea o medie de 13-14 grade Celsius în primele zile ale intervalului. Între 5 și 7 noiembrie, acestea vor scădea la 10-11 grade, ceea ce va caracteriza o vreme rece pentru prima decadă a lunii.
În perioada 8-15 noiembrie, media maximelor va fi în jurul valorii de 12 grade, însă meteorologii precizează că prognoza are un grad mai redus de predictibilitate, fiind posibile atât zile mai calde, cât și zile mai reci.
Temperaturile minime vor fi de 4-7 grade în primele nopți, urmând să scadă la 0-2 grade între 6 și 9 noiembrie. În a doua săptămână, minimele vor avea o medie de aproximativ 4 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele zile ale intervalului și după 10 noiembrie.
Cum va fi vremea în Crișana, în primele două sepătămâni din noiembrie 2026
În Crișana, maximele vor ajunge la o medie de 13-14 grade în primele zile, dar vor scădea la 10-11 grade în perioada 5-7 noiembrie.
Pentru intervalul 8-15 noiembrie, ANM estimează o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 12 grade, cu posibile variații de la o zi la alta.
Nopțile vor deveni mai reci începând cu 6 noiembrie. Dacă în primele zile minimele vor avea valori medii de 4-6 grade, între 6 și 9 noiembrie acestea vor coborî la -1...0 grade. În a doua săptămână, temperaturile nocturne vor fi în general de 3-4 grade.
Vor fi ploi slabe în zilele de 2 și 3 noiembrie, iar probabilitatea apariției altor precipitații va crește după 10 noiembrie.
Prognoza ANM pentru Transilvania
În Transilvania, temperaturile nu vor avea variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni.
În primele zile, media temperaturilor maxime va fi de 10-12 grade Celsius, urmând să scadă ușor, la 8-9 grade, în perioada 5-7 noiembrie. Ulterior, valorile diurne vor reveni în jurul a 10 grade.
Nopțile vor deveni considerabil mai reci. Dacă în primele zile minimele vor avea o medie de 4-5 grade, între 6 și 9 noiembrie sunt estimate temperaturi cuprinse, în general, între -3 și -1 grad. În a doua săptămână, media minimelor va fi de 0-2 grade.
Vor fi ploi slabe pe 2 și 3 noiembrie, iar probabilitatea pentru noi precipitații va crește după 10 noiembrie.
Vreme rece în Maramureș. Temperaturile scad sub zero grade
În Maramureș, maximele vor avea valori medii de 13-14 grade în primele zile, însă între 5 și 7 noiembrie vor coborî la 9-10 grade Celsius.
În perioada 8-15 noiembrie, temperaturile maxime vor avea o medie de 10-11 grade, dar sunt posibile atât zile mai calde, cât și zile mai reci.
Minimele vor scădea de la 4-5 grade în primele nopți la -2...0 grade în intervalul 5-9 noiembrie. În a doua săptămână, temperaturile nocturne vor avea valori medii de 2-3 grade.
Ploile vor fi mai probabile după 10 noiembrie, însă precipitații slabe sunt posibile și în zilele de 2 și 3 noiembrie.
Prognoza meteo pentru Moldova, până pe 15 noiembrie 2026
În Moldova, vremea va fi rece pe tot parcursul intervalului de prognoză, fără variații semnificative ale temperaturilor diurne.
Media maximelor va fi de 8-10 grade Celsius, în timp ce minimele vor avea valori de 4-6 grade în primele nopți.
Cele mai reci nopți sunt estimate în jurul datei de 8 noiembrie, când temperaturile vor coborî ușor sub zero grade, până la -2...0 grade. În a doua săptămână, media temperaturilor minime va fi de 1-2 grade, fără a fi exclusă apariția unor nopți și mai reci.
Ploile slabe vor apărea în zilele de 2 și 3 noiembrie, în special în sudul regiunii. Alte perioade cu precipitații sunt posibile în jurul datei de 7 noiembrie și după 10 noiembrie.
Dobrogea, afectată de ploi în primele zile din noiembrie
În Dobrogea, temperaturile vor fi relativ constante în primele trei zile, cu maxime medii de aproximativ 12 grade și minime de 8 grade.
Între 4 și 9 noiembrie vor exista oscilații termice, cu maxime cuprinse între 8 și 12 grade și minime între 2 și 4 grade. Din 10 noiembrie, vremea va deveni relativ stabilă din punct de vedere termic, cu maxime de 10-12 grade și minime de 4-6 grade.
Temporar, va ploua între 2 și 5 noiembrie, când se vor acumula cantități importante de apă. Ulterior, precipitațiile se vor restrânge, dar probabilitatea apariției lor va crește din nou după 10 noiembrie.
Cum va fi vremea în Muntenia
În Muntenia, media regională a temperaturilor maxime va crește ușor între 2 și 4 noiembrie, de la 10 la 12 grade Celsius. Minimele se vor menține în jurul valorii de 6 grade.
În perioada 4-10 noiembrie sunt estimate oscilații rapide ale temperaturilor diurne, cu medii cuprinse între 8 și 12 grade. În schimb, nopțile vor deveni tot mai reci, iar media minimelor va coborî treptat până în jurul valorii de -1 grad.
Până la finalul intervalului, temperaturile vor deveni relativ stabile, cu maxime medii de aproximativ 11 grade și minime de 2 grade.
Primele două zile vor aduce ploi cu intensități și intervale de manifestare diferite, dar care vor acumula cantități importante de apă. Între 6 și 9 noiembrie vor mai apărea doar sporadic ploi slabe, în timp ce după această perioadă probabilitatea precipitațiilor va crește.
Ploi în Oltenia, până pe 6 noiembrie
În Oltenia, primele zile ale lunii, până pe 4 noiembrie, vor fi caracterizate de vreme închisă și temperaturi diurne sub normele climatologice. Media maximelor va fi de aproximativ 10 grade.
Pe 5 noiembrie, temperaturile vor coborî spre 8 grade, urmând să crească din nou la aproximativ 12 grade pe 6 noiembrie. Până la finalul intervalului nu sunt estimate variații importante.
Minimele vor avea o medie regională de 6 grade între 2 și 5 noiembrie, după care vor scădea spre 0 grade în perioada 6-9 noiembrie. Ulterior, valorile nocturne se vor menține în jurul a 3 grade.
Între 1 și 6 noiembrie va ploua temporar, cu intensități variabile, fiind estimate cantități importante de apă. Probabilitatea pentru ploi mai extinse va crește din 9 noiembrie.
La munte, temperaturi negative și precipitații mixte
La munte, vremea va fi rece pe întreaga perioadă analizată de meteorologi. Media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 2 și 5 grade Celsius, cea mai rece perioadă fiind estimată între 4 și 7 noiembrie.
Și temperaturile nocturne vor scădea în același interval, când media minimelor va ajunge la aproximativ -4 grade.
În restul perioadei, media temperaturilor minime va fi de aproximativ 0 grade până pe 4 noiembrie și de -2 grade între 8 și 15 noiembrie.
Meteorologii anunță o probabilitate mai ridicată pentru precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în perioada 2-5 noiembrie, când pe alocuri se vor acumula cantități mai mari de apă. Un nou interval cu probabilitate ridicată de precipitații este estimat după 9 noiembrie.
Vreme mai rece decât normalul perioadei până la jumătatea lunii noiembrie
Estimările ANM indică faptul că România va traversa o perioadă cu temperaturi sub mediile climatologice, în special după mijlocul acestei săptămâni. Cele mai scăzute valori nocturne sunt așteptate în zonele montane și în regiunile intracarpatice, unde minimele pot coborî sub zero grade.
În sudul și sud-estul țării, ploile din primele zile ale lunii pot aduce cantități importante de apă, după care precipitațiile se vor restrânge temporar. O nouă creștere a probabilității de ploaie este estimată după 9-10 noiembrie.
Astfel, până pe 15 noiembrie, vremea va rămâne în general mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului, cu oscilații termice moderate și episoade de precipitații în mai multe regiuni ale țării.