Ermedin Demirovic, atacantul echipei VfB Stuttgart, făcuse o promisiune înaintea meciului de baraj dintre Bosnia-Herţegovina şi Italia: „Ofer o bere întregului stadion din Stuttgart dacă ne calificăm la Cupa Mondială". Bosnia s-a calificat, iar atacantul și-a respectat promisiunea, potrivit publicației sportive franceze SoFoot.
Totul a avut loc la Festivalul Primăverii, unde, după ce a deschis cu succes butoiul, bosniacul a turnat bere pentru cei aproximativ 2.500 de invitaţi prezenţi.
„Nu m-am aşteptat niciodată să veniţi atât de mulţi. Toată lumea ştie ce înseamnă Cupa Mondială pentru întreg poporul nostru. Este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată în viaţa mea. De aceea, astăzi vă ofer cu mândrie câte o băutură”, le-a spus Demirovic celor prezenţi.
La începutul lunii, Ermedin Demirovic a promis că le va cumpăra bere suporterilor clubului dacă echipa sa naţională se va califica la turneul final. Atacantul în vârstă de 28 de ani a făcut această promisiune înaintea barajului Bosniei, care s-a încheiat cu victoria la loviturile de departajare împotriva italienilor, la Zenica.
Bosnia, care va participa pentru a doua oară la Cupa Mondială, va juca în Grupa B la turneul care se va desfăşura între 11 iunie şi 19 iulie, alături de Canada, Qatar şi Elveţia.