Autoritățile din statul american Michigan îl consideră pe un băiețel de trei ani un adevărat erou, după ce acesta a reușit să deblocheze telefonul mamei sale folosind recunoașterea facială, în timp ce femeia trecea printr-o criză epileptică severă, și să cheme ajutorul salvator printr-un apel video, scrie The Guardian.
Fapta micuțului Cody James Williams este, potrivit șerifului comitatului Oakland, Michael Bouchard, „un bun memento pentru toți părinții că trebuie să discute cu copiii lor despre ce să facă în caz de urgență”. Declarația a fost făcută la o conferință de presă din 14 octombrie, în cadrul căreia copilul a fost onorat simbolic și numit „adjunct junior” al biroului șerifului. „Acest micuț a înțeles ce trebuie făcut”, a spus Bouchard. „Cel mai important lucru este că mama lui este aici, în viață.”
Mama băiatului, Shantell Woods, a povestit pentru postul local WXYZ că era în bucătărie, pe 9 octombrie, când a început să se simtă amețită. S-a așezat pe canapea și a pierdut cunoștința din cauza unei crize epileptice. Criza a fost „atât de intensă încât aș fi putut să-mi pierd viața”, a scris ulterior Shantell pe platforma GoFundMe, unde a cerut sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor medicale.
Cody mai asistase anterior la astfel de episoade și știa ce trebuie făcut dacă mama lui avea o altă criză în timp ce erau singuri acasă. Pe GoFundMe, Shantell a explicat că a suferit peste 20 de crize în ultimele luni, tot mai severe, în contextul în care are diabet și hipertensiune, în timp ce își crește singură cei doi copii, pe Cody și un adolescent de 14 ani.
De data aceasta, copilul a reacționat imediat: a luat telefonul mamei, l-a ținut în fața ei pentru a-l debloca folosind recunoașterea facială și a sunat un vecin, potrivit relatărilor șerifului Bouchard și ale mamei.
„Ajut-o pe mama, ajut-o pe mama”, i-a spus Cody vecinei, conform WXYZ. Aceasta a alertat imediat serviciile de urgență, iar echipajele medicale au ajuns rapid și au intervenit pentru a o salva pe femeie.
„Este uimitor - am fost surprinsă, dar fericită că a știut ce trebuie să facă”, a declarat vecina pentru postul de televiziune local.
La conferința de presă în care Cody a fost onorat, Shantell a fost invitată să vorbească. Copilul a primit o insignă simbolică de adjunct junior, dar și câteva cadouri pentru a-i fi sărbătorită ziua de naștere, care va avea loc în noiembrie.
„Este eroul meu, supereroul meu”, i-a spus Shantell fiului ei, pe care l-a ținut în brațe în timpul evenimentului.
Adresându-se lui Cody, mama a adăugat: „Sunt foarte mândră de tine, mi-ai salvat viața. Aș fi putut să nu mai fiu aici.”
La rândul său, șeriful Bouchard a spus: „Ai făcut o treabă grozavă. Ne bucurăm că ești bine, că ești aici și îi mulțumim lui Cody.”