Antena 3 CNN Actualitate Locale Femeie sechestrată și abuzată de iubit după ce s-au întors de la muncă în străinătate, în Maramureș

Femeie sechestrată și abuzată de iubit după ce s-au întors de la muncă în străinătate, în Maramureș

O femeie de 36 de ani din Maramureș a fost sechestrată, bătută și violată timp de două săptămâni, chiar de iubitul său. Tatăl victimei a sunat după ajutor.

de Ioana Mircea    |   

Polițiștii din Tăuții Măgherăuși au intervenit în forță alături de mascați, după ce un apel la 112 a anunțat că o femeie este sechestrată și violată de iubitul ei într-o locuință.

Potrivit unor surse, cei doi s-au întors de la muncă din Germania în urmă cu două săptămâni. De atunci bărbatul ar fi devenit violent.

Acesta i-a luat telefonul femeii și a ținut-o captivă. În tot acest timp, tatăl victimei a fost cel care a și alertat poliția pentru că nu putea lua legătura cu ea.

Totodată, din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul ar fi obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu acesta împotriva voinței sale. Victima, cu urme vizibile de violență pe corp, a fost transportată la spitalul din Baia Mare pentru îngrijiri medicale.

Individul în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este acuzat de lipsire de libertate, viol și violență în familie.

 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea