Antena 3 CNN Actualitate Locale Fostul fotbalist Gică Popescu a deschis un mall în Hunedoara. Cum arată "GP Plaza"

Fostul fotbalist Gică Popescu a deschis un mall în Hunedoara. Cum arată "GP Plaza"

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 18:28 05 Noi 2025 Modificat la 18:31 05 Noi 2025
Complexul are o suprafață totală de 21.423 de metri pătrați. Foto: Primăria Hunedoara / Facebook

Un nou mall din municipiul Hunedoara, care a fost construit de o companie condusă de fostul internațional Gică Popescu, a fost prezentat oficial, miercuri, în prezența autorităților locale și județene. Investiția, în valoare de peste 7 milioane de euro, va fi deschisă pentru public începând de joi, 6 noiembrie, și va crea aproximativ 150 de noi locuri de muncă, scrie Agerpres.

Complexul are o suprafață totală de 21.423 de metri pătrați, cu o arie construită de 6.224 de metri pătrați ce este ocupată de mai multe magazine cunoscute, inclusiv o hiperfarmacie dintr-un lanț național. Zona disponibilă pentru parcare însumează 199 de locuri, dintre care cinci sunt dotate și cu instalații de încărcare a autovehiculelor electrice.

"Sunt bucuros că am luat decizia de a investi, aici, la Hunedoara, în urma unei discuții pe care am avut-o cu primarul municipiului, domnul Dan Bobouțanu. De fapt, dumnealui este principalul 'vinovat' pentru că am decis să facem această investiție aici. De fiecare dată când am ajuns la Hunedoara am fost primit cu căldură de toată lumea și în momentul în care vezi o asemenea abordare din partea oamenilor locului, și aici mă refer atât la administrația locală, cât și la simplii cetățeni, nu poți decât să te bucuri, îți dă sentimentul că ai luat o hotărâre înțeleaptă și un lucru bun, investind în această zonă", a declarat Gică Popescu.

La rândul său, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a arătat că investiția are un impact pozitiv asupra comunității locale, începând de la taxele și impozitele locale ce vor fi încasate de municipalitate, până la faptul că zona primește o nouă utilitate.

"În primul rând, această investiție înseamnă, din punctul nostru de vedere, venituri care completează bugetul local. Îl felicit, cu sinceritatea omului de rând, nu a politicianului, pe domnul Gică Popescu pentru faptul că a ales Hunedoara pentru această investiție importantă din portofoliul său de antreprenor. Dincolo de suma investită, vorbim și de o reconfigurare a zonei în care ne aflăm, ne aducem aminte cu toții cum arătau clădirile care fuseseră aici, nu mai vorbesc de faptul că avem o continuitate în această zonă. În discuțiile repetate pe care le-am avut în încercarea de a-l convinge să investească la Hunedoara, i-am spus domnului Gică Popescu ce înseamnă Castelul Corvinilor și faptul că, anual, prin această zonă trec sute de mii de oameni care vizitează acest important obiectiv turistic. Astfel că vorbim de un vad foarte bun pentru orice antreprenor care vrea să investească la Hunedoara", a menționat Bobouțanu.

Noul complex comercial a fost ridicat într-o zonă ocupată, până nu demult, de o fostă fabrică de tricotaje și încălțăminte. Fabrica și-a încetat activitatea în urmă cu aproape 20 de ani, clădirea începând să se degradeze vizibil mai ales în ultimul deceniu. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole