Procurorii de la Parchetul General şi polițiștii de la Serviciul de Combatere a Infracţiunilor Informatice efectuează luni dimineaţa 30 de percheziţii într-un dosar penal în care sunt cercetate 47 de persoane în legătură cu furtul de energie destinată încărcării autovehiculelor electrice.
Conform unui comunicat al Parchetului General, în perioada 3 iunie 2025 - 30 septembrie 2025, cele 47 de persoane ar fi fost implicate, în diferite modalităţi, în crearea şi utilizarea frauduloasă a 1.114 conturi de utilizator în aplicaţia PPC Blue, prin folosirea unor date de identificare nereale, respectiv adrese de e-mail temporare, date personale şi coduri numerice personale false, precum şi carduri bancare virtuale emise de furnizori de servicii financiare din afara României.
Prin intermediul acestor conturi ar fi fost efectuate 1.114 sesiuni de încărcare a autovehiculelor electrice la staţiile PPC Blue de pe teritoriul României, fără achitarea contravalorii serviciilor prestate, prejudiciul cauzat fiind estimat la 158.355 de lei.
Din investigaţii a rezultat că persoanele implicate ar fi exploatat o vulnerabilitate a aplicaţiei mobile, care permitea iniţierea unei noi sesiuni de încărcare în interval de 24 de ore de la prima sesiune, fără solicitarea unei noi autorizări bancare pentru acelaşi cont de utilizator.
Modul de operare presupunea iniţierea unei prime sesiuni de încărcare, pentru care era autorizată o tranzacţie de valoare redusă, urmată de întreruperea rapidă a acesteia. Ulterior, era iniţiată o a doua sesiune de încărcare, în cadrul căreia erau consumate cantităţi mult mai mari de energie electrică, fără ca plata serviciilor să mai fie efectuată.
Totodată, din cercetări a reieşit că persoanele care creau conturile frauduloase le-ar fi pus ulterior la dispoziţia altor persoane, în vederea utilizării acestora pentru încărcarea mai multor autovehicule electrice, în schimbul unor sume de bani mai mici decât tarifele practicate de operatorul serviciului.
Activitatea infracţională ar fi fost organizată prin intermediul platformei de comunicare WhatsApp, iar plăţile aferente energiei electrice consumate ar fi fost realizate prin intermediul unor aplicaţii de transfer de bani.
Cele 47 de persoane sunt urmărite penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi fals informatic.