Antena 3 CNN Politică George Simion spune că „de mâine” va avea pază de la SPP: „Când nu le mai iese cu furtul la vot, pun mâna pe gloanțe și trag”

George Simion spune că „de mâine” va avea pază de la SPP: „Când nu le mai iese cu furtul la vot, pun mâna pe gloanțe și trag”

A.O.
2 minute de citit Publicat la 22:27 01 Noi 2025 Modificat la 22:27 01 Noi 2025
Președintele AUR spune că a primit amenințări cu moartea. Foto: captură Facebook/George Simion

Președintele AUR, George Simion, a declarat sâmbătă că începând „de mâine” va beneficia de protecția Servicului de Protecție și Pază (SPP), deoarece viața lui este în pericol. Deputatul susține că atunci când adversarii partidului său „pun mâna pe gloanțe și trag” atunci „când nu le iese cu furtul la vot”, amintind de tentativele de asasinat asupra președintelui american Donald Trump și premierului slovac Robert Fico. 

„Vom cere tuturor instituțiilor din România să își facă datoria și, de mâine începând, pentru a preveni vreun asasinat politic, voi avea asigurată pază, conform legii, din partea Serviciului de Pază și Protecție. Ghinion, cum ar spune unii și alții”, a spus George Smion, sâmbătă, la conferința județeană de alegeri a AUR Argeș.

Președintele AUR a spus că atunci adversarii partidului pe care îl conduce „pun mâna pe gloanțe și trag” atunci când nu „le mai iese cu furtul la vot”.  George Simion a amintit de tentativele de asasinat asupra președintelui Donald Trump și de atacul asupra premierului slovac Robert Fico

„Lăsând Statele Unite, unde au vrut să îl împuște și să îl asasineze de mai multe ori pe președintele Trump, foarte aproape de noi premierul slovac a fost împușcat. Adversarii noștri, când nu le mai iese cu votul, cu furtul la vot, cu manipularea opiniei publice, pun mâna pe gloanțe și trag. Ei nu acceptă democrația – și în România am văzut asta”, a declarat Simion, sâmbătă. 

Președintele AUR a susținut că persoane au venit cu „cuțite” la sediul partidului. 

„Ați văzut pe 18 mai cât de singuri am fost noi împotriva tuturor instrumentelor sistemului. Poate ați văzut ieri când am vorbit despre felul în care au mânjit sediul AUR. Au venit cu cuțite împotriva sediului AUR și împotriva domnitorilor și acum o lună jumate când spuneau împotriva activistului american Charlie Kirk, care lupta pentru libertatea de exprimare, 'așa trebuie să pățească și auriștii și Simion și Georgescu'. Ăștia sunt ei”, a mai spus George Simion. 

George Simion a anunțat anterior într-un comunicat de presă, că solicită intervenţia SPP pentru asigurarea protecţiei personale, a familiei sale şi a colegilor din conducerea partidului. 

Acesta explică faptul că, în data de 30 octombrie, „faţada sediului central al partidului a fost distrusă de indivizi care s-au semnat ca fiind parte din gruparea Antifa, organizaţie aflată în proces de a fi scoasă în afara legii în Statele Unite, fiind etichetată de către administraţia Trump ca fiind 'teroristă'”. De asemenea, președintele AUR a criticat Poliția pentru că „nu-și face datoria” privind sesizările formulate de el, după ce a primit amenințări cu moartea. 

În replică, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a transmis, sâmbătă, că „Poliţia tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind ameninţări, acte de violenţă sau alte fapte care pot afecta siguranţa persoanelor”.  

De asemenea, Poliția Română a mai precizat că ameninţările, indiferent cui se adresează, reprezintă fapte grave, și susține că „nu tolerează comportamentele sau exprimările care incită la ură, violenţă ori care promovează ideologii extremiste”:  

 

Etichete: George Simion
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole