Antena 3 CNN Life Sănătate Ghidul asiguratului: Tot ce trebuie să știe pacienții despre serviciile medicale. CNAS a anunțat și care sunt noutățile

Ghidul asiguratului: Tot ce trebuie să știe pacienții despre serviciile medicale. CNAS a anunțat și care sunt noutățile

B.C.
<1 minut de citit Publicat la 14:11 29 Ian 2025 Modificat la 14:15 29 Ian 2025
CNAS lansează, miercuri, cea de-a treia ediţie a „Ghidului asiguratului”. FOTO: Getty Images

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lansează, miercuri, cea de-a treia ediţie a „Ghidului asiguratului”, care are ca scop creşterea gradului de cunoaştere a serviciilor oferite în cadrul sistemului de asigurări de sănătate şi a modului de funcţionare a acestui sistem, sintetizând prevederile esenţiale ale legislaţiei din domeniu.

Potrivit unui comunicat, ghidul cuprinde informaţii conform reglementărilor în vigoare la ora actuală despre calitatea de asigurat, pachetele de servicii medicale, modalităţile de accesare a serviciilor pe fiecare domeniu de asistenţă medicală, drepturile şi obligaţiile asiguratului.

Ghidul poate fi accesat pe https://cnas.ro/ghidul-asiguratului/.

De asemenea, ghidul se adresează şi persoanelor neasigurate care pot afla la ce servicii medicale au dreptul şi care este modalitatea de accesare a lor.

„Principala noutate a actualei ediţii a „Ghidului asiguratului” este includerea de informaţii despre pachetele de servicii de prevenţie, diagnosticare şi confirmare a diagnosticului oncologic introduse în aplicarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului, atât pentru persoanele asigurate, cât şi pentru cele neasigurate”, afirmă sursa citată.

Totodată, în redactarea acestei ediţii s-a ţinut cont de propunerile şi recomandările primite de CNAS din partea cititorilor după apariţia ediţiei precedente a ghidului, în martie 2024. 

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole