Antena 3 CNN › Politică › Guvernul Niculescu e amenințat cu demiterea, înainte să fie votat. AUR anunță că va susține o moțiune de cenzură depusă de alt partid

Guvernul Niculescu e amenințat cu demiterea, înainte să fie votat. AUR anunță că va susține o moțiune de cenzură depusă de alt partid

G.M.
2 minute de citit Publicat la 13:05 19 Oct 2026 Modificat la 14:46 19 Oct 2026
Guvernul Niculescu e amenințat cu demiterea, înainte să fie votat. AUR anunță că va susține o moțiune de cenzură depusă de alt partid. Foto: Agerpres

Parlamentarii AUR nu vor vota învestirea Guvernului Niculescu, nu vor participa la audierile miniştrilor propuşi din comisiile parlamentare şi este dispus să susţină o eventuală moţiune de cenzură depusă de un alt partid, au anunţat, luni, lideri ai partidului.

"Moţiunea de cenzură este un instrument democratic la care opoziţia apelează şi nu văd ce ne-ar putea împiedica ca la un moment dat să votăm o moţiune depusă de PNL sau ei să voteze o moţiune depusă de noi. Nu văd care este impedimentul. Până la urmă, scopul opoziţiei este să demită Guvernul pentru că are politici publice proaste şi să vină cu alte politici publice mai bune", a afirmat, într-o conferinţă de presă, liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă AUR ar vota o moţiune de cenzură depusă de USR, Peiu a spus: "Dacă este întemeiată, în mod cert nu vom avea problemă cu votul unei moţiuni de cenzură depuse de alt partid. Până la urmă, noi criticăm acest Guvern şi prestaţia Guvernului. Până la urmă, are importanţă cine spune că e soare afară sau faptul că e soare afară?".

Petrişor Peiu a criticat programul de guvernare propus de premierul desemnat, Luca Niculescu.

"Primul motiv este modul în care a fost impus, în mod nedemocratic, prin voinţa personală a preşedintelui Nicuşor Dan şi printr-o susţinere mascată din partea PNL şi UDMR. În al doilea rând, premierul desemnat trebuie să clarifice chestiunea numirii fratelui domniei sale în calitate de director tehnic la CFR Călători, deşi nu se califică pentru un astfel de post. Nu poţi să vii cu un program de guvernare prin care să clamezi reforma companiilor de stat şi să ai fratele numit în mod ilegitim, contrar prevederilor guvernanţei corporative, în calitate de director tehnic. De asemenea, în Guvernul propus avem miniştri care s-au făcut vinovaţi, în opinia noastră cel puţin, de foarte multe nereguli în calitatea lor de miniştri în Guvernul Bolojan", a detaliat Peiu.

Un alt motiv invocat de Peiu este dimensiunea Guvernului, considerând că acesta este "supradimensionat".

"Avem un Guvern cu 18 minişti. Vorbim de anumite costuri pe care întreaga societate le suportă, dar în acelaşi timp facem un Guvern cu 18 miniştri, supradimensionat. Programul guvernamental propus este o poveste cu conţinut mincinos", a adăugat Peiu.

Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ştefăniţă Avrămescu, a anunţat că parlamentarii acestei formaţiuni nu vor vota Guvernul propus de Luca Niculescu.

"Noi nu avem cum să susţinem un asemenea program de guvernare şi nu vom vota acest Guvern, la fel cum nu ne vom prezenta nici la audierile miniştrilor", a transmis deputatul Avrămescu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole