Antena 3 CNN High Tech În 5 ani, un milion de roboți vor lua locul oamenilor în fabrici, spun experții. Ce se va întâmpla în România: „Vom lua exemplul”

În 5 ani, un milion de roboți vor lua locul oamenilor în fabrici, spun experții. Ce se va întâmpla în România: „Vom lua exemplul”

Adrian Măniuţiu
2 minute de citit Publicat la 13:05 14 Feb 2026 Modificat la 13:36 14 Feb 2026
În 5 ani, un milion de roboți vor lua locul oamenilor în fabrici, spun experții. Foto: Getty Images

Peste un milion de roboți umanoizi ar putea intra în fabricile din întreaga lume în următorii cinci ani, lucrând cot la cot cu oamenii, dar de până la trei ori mai eficient, atrag atenția experții. România va lua și ea exemplul celorlalte țări, a declarat Daniel Costache, consultant Horvath, la emisiunea Income.

Un studiu făcut de Reveal arată că inteligența artificială se integrează rapid în rutina românilor. De la 47% în 2025, gradul de integrare a AI în viața de zi cu zi a crescut la 68% în 2025, în România.

Potrivit sursei citate, românii folosesc inteligența artificială pentru chestiuni mai degrabă triviale: compararea produselor și prețurilor, citirea sau rezumarea recenziilor și recomandări personalizate.

În același timp, compania Horvath a realizat un studiu care arată în un milion de roboți umanoizi intră în fabrici până în 2030. Vor munci, într-o primă instanță, cot la cot cu oamenii, dar oricum de trei ori mai eficient decât oamenii. Ar costa în jur de 50.000 dolari per bucată și se amortizează destul de repede.

Întrebarea este: dacă roboții muncesc neîntrerupt 5.800 de ore pe an, ce se întâmplă cu milioane de muncitori slab calificat sau mediu calificat și care sunt acum încă dependenți de job-urile din producție?

Daniel Costache, consultant Horvath: „La studiul nostru au participat peste 1.000 de executivi din mai mult de 30 de țări, din sectoarele de producție și logistică. Este adevărat că trecem foarte rapid către faza de producție în serie, deci am ieșit din etapa de prototip. Estimarea noastră este că, la finalul acestui deceniu, adică în următorii cinci ani, numărul roboților manevrabili va depăși pragul de 1.000.000 în fabricile din Statele Unite și China, cele două țări fiind lideri în acest domeniu.

Printre avantaje se numără și orele de muncă pe care acești roboți le pot efectua, care pot depăși de trei ori orele anuale înregistrate de un angajat uman. Rămâne de văzut dacă ritmul de adoptare se va menține.

În orice caz, costul roboților scade odată cu intrarea în producție. În prezent, este estimat la aproximativ 80.000 de dolari, urmând ca, în următorii ani, să ajungă la circa 55.000 de dolari.

Studiul nostru nu a avut în centrul atenției Europa, însă există țări, în special în Scandinavia, care sunt mult mai avansate în acest domeniu și unde ne așteptăm la o adoptare rapidă până la sfârșitul deceniului. În ceea ce privește România, rămâne de văzut cum va evolua situația. De regulă, în sectoarele mai avansate și cu o nevoie mare de capital, tendința este să urmăm exemplul liderilor și vom vedea unde vom ajunge”.

Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole