Antena 3 CNN Politică Liberalii pierd un candidat important pentru alegerile locale

Liberalii pierd un candidat important pentru alegerile locale

Presedintele organizației municipale PNL Buzău, Constantin Bebe Ionescu, trece la PRO România. Acesta era și candidatul desemnat de PNL Buzău pentru a ocupa fotoliul de primar.

”După 30 de ani de democrație, minciuna și blatul nu pot fi "monedă de schimb".

Am făcut parte, timp de 12 ani, dintr-o echipă (a liberalilor buzoieni) în slujba căreia mi-am pus întreaga energie și experiență în administrație, în speranța că vom putea oferi la un moment dat buzoienilor o alternativă decentă la ... cel mai detestat partid de pe eșichierul politic românesc actual.

Din păcate, eforturile mele – dar și ale altor colegi – s-au izbit constant de opoziția distructivă a așa-zisului lider Cristi Romanescu care, prin înțelegerile sale subterane cu PSD, a reușit să anihileze toate eforturile noastre de a performa, de a veni mai aproape de nevoile buzoienilor, menținând organizația la un nivel mult sub potențialul său real, dar controlabil așa cum și-a dorit.
De astazi sunt Pro Buzău!

,,Iremediabilă este numai greseala de a te lăsa strivit!", a transmis fostul liberal pe Facebook.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs