Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ministerul Sănătății: România a luat măsurile necesare și e pregătită în cazul unei epidemii cu coronavirus

Ministerul Sănătății: România a luat măsurile necesare și e pregătită în cazul unei epidemii cu coronavirus

România a luat toate măsurile necesare pentru a fi pregătită în cazul unei epidemii cu coronavirus și a activat sistemul național pentru situații de urgență, potrivit Ministerului Sănătății.

Ministerul Sănătății a transmis că România cooperează cu statele membre şi instituţiile Uniunii Europene, ECDC - Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor, ANSA, dar şi cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în vederea asigurării protecţiei sănătăţii publice pentru cetăţenii europeni.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, conduce delegaţia României la sesiunea extraordinară a Consiliului Uniunii Europene pentru Sănătate, organizată joi la Bruxelles, unde are loc un schimb de opinii la cel mai înalt nivel privind ameninţarea legată de noul coronavirus.

"Apreciem necesară elaborarea în cadrul serviciilor Comisiei Europene a unei strategii în vederea abordării unitare de către statele membre a unui posibil risc de pandemie în planul UE şi considerăm necesară elaborarea unui set de instrucţiuni clare din partea Comitetului pentru Securitate Sanitară (HSC) cu privire la măsurile care trebuie aplicate, în mod unitar, de către toate statele membre. Susţinem recomandarea Consiliului privind necesitatea consolidării procesului privind schimbul de informaţii între statele membre şi Comisie", a spus Nelu Tătaru, în timpul reuniunii, potrivit Ministerului Sănătății. 

 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei